Cum transformi începutul școlii într-o experiență frumoasă

Cum transformi începutul școlii într-o experiență frumoasă

Începerea şcolii pentru prima dată reprezintă o piatră de hotar semnificativă atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Trecerea la şcoală înseamnă sfârşitul grădiniţei, locul în care copiii mici se simt foarte siguri şi familiari, fiind în zona lor de confort. Nu este nicio surpriză, prin urmare, că cei mici încep şcoală întâmpinând adesea un amestec de emoţii, de la tristeţe, până la fericire sau entuziasm.

Ca micuţul dumneavoastră să aibă o tranziţie reuşită către şcoală trebuie să vă asiguirați că are ceva mai mult decât abilităţile preşcolare standard. Începerea școlii implică gestionarea unor serii de schimbări şi provocări pentru cei mici, pentru că vor exista diferenţe semnificative între grădiniţă şi şcoala primară, inclusiv atunci când vorbim de: 

✔ Mediul fizic (adică dimensiunea locului de joacă, numărul colegilor, clasele, mixul de vârste ale copiilor, numărul de profesori etc.);

✔ Reguli şi proceduri (adică ore structurate, cunoaşterea regulilor, statul în bancă, ridicarea mâinii când doresc să spună ceva, etc.);

Ne puteți urmări și pe Google News

✔ Relaţiile interpersonale (adică întâlnirea cu copiii şi adulţii noi);

✔ Învăţare (adică experienţe mai formale de învăţare, structurarea timpului şi sarcini stabilite, creşterea independenţei etc.).

Sfaturi pentru părinți

1. Încurajarea independenţei Înainte de a începe şcoală, puteţi încuraja copilul să-şi îmbunătăţească independenţa ajutându-l să practice următoarele abilităţi:

✔ pregătirea ghiozdanului;

✔ să se îmbrace şi să se încalţe singur;

✔ să mănânce şi să bea fără ajutor;

✔ să mergă la toaletă pe cont propriu.

Este important ca părinţii să valideze încercările copilului lor de a face lucrurile în mod independent, să îi permită să încerce să facă singur lucrurile, în loc să le facă pentru ei, pentru el.

2. Implementarea rutinelor zilnice

Pentru a vă ajuta să vă pregătiţi copilul pentru şcoală este important să stabiliţi o rutină bună care să includă:

✔ culcarea devreme;

✔ trezirea în timp util;

✔ un mic dejun sănătos - important pentru concentrare şi energie;

✔ repetarea lecţiei în drum spre şcoală;

3. Pregătiți-vă de anxietate de separare În cazul în care copilul dumneavoastră se confruntă cu anxietatea de separare, gândiţi-va la ceea ce îl va ajuta să va despărțiți confortabil. Are o jucărie preferată pe care o poate lua cu el? Poate fi, de asemenea, util să dezvoltaţi o rutină de „la revedere” cum ar fi o îmbrăţişare sau un pupic şi, nu în ultimul rând, stabiliţi un punct de întâlnire pentru atunci când programul se va încheia.

4. Dezvoltarea prieteniei şi a abilităţilor sociale Un început uşor la şcoală poate fi prezis de anumite competenţe, inclusiv competenţa socială, abilităţile de coping, rezolvarea problemelor şi căutarea de ajutor, precum şi abilităţile de independenţă şi de auto-îngrijire. Modul în care vă puteţi ajută fiul sau fiica să continue să dezvolte abilităţi sociale în medoil școlar include:

✔ învăţaţi-vă copilul să se împrietenescă uşor;

✔ încurajaţi jocurile în echipă şi cele de cărţi;

✔ implicaţi-vă copilul în conversaţii pentru a-l ajuta să înveţe regulile de comunicare;

✔ ajutaţi copilul să înveţe să-şi gestioneze emoţiile, educându-li să recunoască propriile sale stări şi emoții.

Prima zi de şcoală poate fi, de asemenea, o zi copleşitoare pentru părinţi, așa că este important să vă asiguraţi că aveţi grijă de propriile dumneavoastră emoţii. Dacă aveţi îngrijorări cu privire la dezvoltarea socială şi emoţională a copilului dumneavoastră, va recomandăm să luaţi în considerare colaborarea cu un psiholog.