Editura Evenimentul si Capital

Cum se va prăbuşi sonda Messenger pe planeta Mercur | VIDEO

Va avea 4.000 de kilometri pe oră
Autor: | | 2 Comentarii | 503 Vizualizari

Va avea 4.000 de kilometri pe oră, pe partea opusă Soarelui, permițând specialiștilor Agenției spațiale americane să observe impactul în timp real.

Sonda Messenger lansată de NASA va eșua pe Mercur în 30 aprilie, după epuizarea carburantului, punând astfel capăt unei fructuoase misiuni de explorare a celei mai mici planete din sistemul solar și cea mai apropiată de Soare.

Ultima manevră

Sonda se va prăbuși pe solul lui Mercur cu peste 14.000 de kilometri pe oră, pe partea opusă Soarelui, permițând specialiștilor Agenției spațiale americane să observe impactul în timp real, potrivit AFP. Lansată în 2004, sonda Messenger (MErcury Surface, Space ENvironment, GEochemistry and Ranging) s-a plasat pe orbita planetei Mercur în martie 2011. În 21 aprilie, centrul de control al Laboratorului de fizică aplicată (APL) al Universității Johns Hopkins din Laurel (Maryland, estul Statelor Unite) va efectua prima din cele patru corecții de orbită, ultima manevră fiind prevăzută în 24 aprilie.

'După această ultimă manevră, sonda își va epuiza aproape tot carburantul', a spus joi Daniel O'Shaughnessy, inginer de sistem al misiunii. 'Pentru prima oară în istorie avem destule cunoștințe despre Mercur, care s-a dovedit a fi o planetă fascinantă în sistemul nostru solar', a adăugat John Grunsfeld, director misiuni științifice NASA.

Pe o suprafață plată egală cu cea a Washingtonului

Prevăzută inițial să dureze un an, misiunea Messenger a fost prelungită de două ori, ajungând să aibă cu aproape patru ani mai mult. Printre datele științifice cheie furnizate de sondă se numără cele din 2012 care au confirmat ipoteza că Mercur are mari cantități de apă sub formă de gheață în craterele din regiunile polare, unde razele Soarelui nu ajung niciodată. Cercetătorii au calculat că, dacă ghețurile s-ar întinde pe o suprafață plată egală cu cea a Washingtonului, de circa 180 de kilometri pătrați, grosimea lor ar depăși trei kilometri.

În afară de Messenger, Mariner 10 a fost prima sondă care s-a apropiat de Mercur de trei ori, în 1974 și 1975, amintește AFP.




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
12:17 LIVE TEXT - PSD își alege noii miniștri. SURPRIZE pregătite de Liviu Dragnea. Firea: „Am văzut lista, nu sunt independenți”. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 10:51 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate