Cum se pot da şpăgi legal prin firmele rudelor funcţionarilor şi demnitarilor corupţi

Cum se pot da şpăgi legal prin firmele rudelor funcţionarilor şi demnitarilor corupţi

Structura central DIICOT a demarat o amplă operaţiune împotriva unor clanuri ţigăneşti dinTimişoara. Sunt vizate afaceri ilegale care au produs o evaziune estimată momentan la un milion de euro. Procurorii au făcut o descoperire care ar trebui atent studiată şi de DNA.

Pe această temă: CLANURILE de RROMI au INFILTRAT FISCUL din Timişoara. Fata șefului Inspecției Fiscale de la ANAF Timiș a fost prinsă cu EVAZIUNE FISCALĂ. Soțul contabilei rromilor evazioniști este inspector fiscal la Finanțe

Anchetatorii care instrumenzează dosarul penal al evaziunii de un million de euro, produsă de două clanuri de rromi din Timişoara, au descoperit că fiica şefului Inspecţiei Fiscale din ANAF Timiş lucre pentru evazionişti. O altă firmă de contabilitate care lucra pentru analfabeţii milionari aparţinea soţiei unui inspector fiscal din ANAF, structura locală.

Rămâne să vedem cu cât plăteau baştanii serviciile de contabilitate efectuate de rudele şmecherilor din ANAF şi mai ales dacă aceşti şmecheri au contribuit în vreun fel la imunitatea pe care o au milionarii analfabeţi, de ani de zile, în Timişoara deşi etalează constant un lux obscenen.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bunul simţ ne spune că nu e o întâmplare faptul că sunt imuni la Fisc exact cei care şi-au angajat rude ale funcţionarilor din ANAF. Ar putea să fie chiar un sistem foarte inteligent, constuit pentru a spăla şpăgile date în schimbul protecţiei.   

Pe aceeaşi temă: Cum ajungi să-ţi faci concediul la FISC. Aberaţiile, indolenţa şi birocraţia stupidă a ANAF surprinse cu camera ascunsă | REPORTAJ - VIDEO

Situaţia despre care am aflat astăzi, de la surse din DIICOT, mi-a adus aminte de o situaţie similară constată acum câţiva ani, în perioada în care Timişoara era condusă de primarul ţărănist Gheorghe Ciuhandu. O situaţie de care mi-am mai amintit anul acesta, când a fos înhăţat consilierul personal al primarului Sorin Oprescu, pentru o şpagă dată de un mare supermarket care avea nevoie de o autorizaţie de construcţie pentru un sens giratoriu.

Întâmplător, sau nu, exact acel supermarket lucra în Timişoara cu firma de arhitectură a fiului primarului de atunci, Gheorghe Ciuhandu.  Primar care apoi semna autorizaţiile de construcţie necesare proiectelor pe care le voia lanţul de magazine.

Tot întâmplător, sau nu, aceeaşi firmă de arhitectură a fiului primarului ajusese să gestioneze un proiect de urbanism pentru un monument istoric care aparţinea celebrului Ionelaş Cârpaci, liderul mafiei imobiliare a milionarilor analfabeţi din Timişoara. Coincidenţele merg mai departe cu faptul că exact sub mandatele lui Ciuhandu, clanul Cârpaci a prosperat în Timişoara, exact cum au prosperat şi clanurile vizate acum de DIICOT şi care au beneficiat de protecţia ANAF. Clanuri care angajaseră firme de contabilitate ale şmecherilor de la FISC.

Aţi prins ideea?

O firmă de arhitectură a rudei unui primar sau o firmă de contabilitate a neamurilor unui şmecher de la Fisc pot să fie acoperiri perfecte pentru şpagă. Este o relaţie de afaceri privată în care şpăgarul poate să stabilească orice tarif cu ruda funcţionarului care îi asigură protecţia. Banii intră în legal în contablitatea firmei şi apoi se pot spăla uşor pentru a ajunge curaţi la funcţionarul, primarul, directorul, ministrul care fie asigură protecţia mituitorului, fie dă aprobările de care are nevoie cel care plăteşte.

Sună logic?