Editura Evenimentul si Capital

Cum pune Guvernul frâne casei de protocol a lui Băsescu

Fostul șef al statului Traian Băsescu, în război cu Guvernul, RA-APPS și SGG FOTO: EVZ
Autor: | | 47 Comentarii | 1862 Vizualizari

Traian Băsescu a transmis o plângere administrativă împotriva SGG și RA-APPS pentru că nu i s-a acordat o locuință de protocol și cabinet de lucru, potrivit legii, și amenință cu instanța.

Plângerea lui Traian Băsescu a fost înregistrată la cabinetul premierului Victor Ponta pe data de 13 ianuarie. Potrivit legii, după încheierea mandatului, un fost președinte are dreptul la o locuință de protocol adecvată, susținută de la bugetul statului.

În plângerea formulată, fostul șef de stat a afirmat că pe data de 30 septembrie 2014 a solicitat RA-APPS și SGG, conform legii, folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu cu destinația de cabinet de lucru.

Filmul „negocierilor”

Urmare a acestei cereri, RA-APPS, după o comunicare cu SPP a stabilit, la finalul lunii noiembrie, că imobilele care îndeplinesc în acest moment condițiile legale sunt Vila 1A, cu o suprafață utilă de 324 metri pătrați și 9.900 metri pătrați curte și Vila 11, cu o suprafață utilă de 2.189 metri pătrați 27.412 metri pătrați curte, ambele aflate în Snagov.

În paralel, RA-APPS a comunicat Președinției demersurile realizate pentru aplicarea legii și a trecut în revistă cele 7 imobile care puteau fi atribuite ca locuință.

Traian Băsescu a precizat că, urmare a vizionării cu reprezentantul RA-APPS și SPP, s-a stabilit că doar ultimele două imobile din listă, respectiv Vila 11 și Vila 1A, corespund criteriilor legale, urmând ca RA-APPS să decidă:„În consecință, la 10 decembrie 2014 s-a solicitat RA-APPS să precizeze care dintre cele două imobile urmează a fi puse la dispoziția subsemnatului, în calitate de fost șef al statului român”.

Băsescu acuză încălcări ale legii

Fostul șef al statului a reiterat că Guvernul, SGG și RAAPPS nu au respectat legea. „În acest sens, subsemnatul a revenit la cererea inițială din 30 septembrie. Această revenire a fost înregistrată la SGG și RA-APPS la 9 ianuarie. Fac precizarea că, în conformitate cu Legea 406/2001, aveați obligații legale pentru atribuirea unei locuințe de protocol și a unui spațiu de lucru începând cu 21 decembrie”, a scris Băsescu, care a repetat cererea de atribuire a unei locuințe, în mod rezonabil, având în vedere că toate cheltuielile de întreținere și funcționare vor fi suportate de el. ”În cazul în care această solicitare legală nu se va soluționa la nivel administrativ-instituțional, mă văd nevoit să mă adresez instanțelor judecătorești competente”, încheie Băsescu.

În context, merită precizat că, la finalul lunii decembrie, vila 1 A a fost acordată Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, iar premierul Ponta a precizat că Vila 11 va fi scoasă la vânzare, astfel că Băsescu nu o va mai putea avea ca reședință decât dacă va plăti 2,5 milioane euro, suma de evaluare.

Premierul Victor Ponta a afirmat, în urmă cu câteva zile, că Băsescu este „ un client foarte cusurgiu”. „Ultima dată i-a fost transmisă o listă cu șapte posibile locuințe. Până la urmă o să-și aleagă una din ce mai are RA-APPS”, a spus Ponta. Ieri, premierul a afirmat că aceasta este treaba RA-APPS și că nu se ocupă el de „locuințele pentru Băsescu”.

Oferte făcute să fie

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a declarat, ieri, pentru EVZ, că în urmă cu câteva zile, Executivul i-a transmis o nouă ofertă pentru locuința de protocol lui Traian Băsescu. „I-am transmis o ofertă cu două locuințe: una din lista cu cele șapte și cealaltă, o nouă propunere. N-am reușit să aflu care sunt cele două case. Fostul președinte nu a avut nicio reacție”, a afirmat Calotă, pentru EVZ. Potrivit gandul. info, prima variantă este o vilă din strada Orbescu, din apropierea Pieței Spania, pe care SPP și RA-APPS nu au considerat- o adecvată pentru fostul șef al statului, dar și locuința de pe strada Nikolai Gogol, în care locuiește Mioara Roman și din care aceasta trebuie să plece. Relația conflictuală dintre Traian Băsescu și familia Roman este una de notorietate, iar noua ofertă ar fi generat un nou scandal de presă.

Cele 7 imobile propuse de RA-APPS

În luna decembrie, RA-APPS i-a transmis lui Traian Băsescu o listă cu 7 case pe care acesta să le utilizeze ca reședință după încheierea mandatului de președinte al țării. Lista a fost dată publicității pe 7 ianuarie de către Guvern. Este vorba despre:

● apartamentul cu șase camere din Bulevardul Constantin Prezan, din clădirea în care Traian Băsescu a locuit, la etaje diferite, cu Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu (cu o suprafață de 279 metri pătrați)

● Vila 11 din Snagov (2.189 metri pătrați)

● Vila 1 A din Snagov (472 metri pătrați)

● un spațiu cu cinci camere și încă trei camere de serviciu din strada Orbescu (440 metri pătrați)

● un imobil cu 9 camere din strada David Praporgescu (295 metri pătrați)

● un apartament cu 5 camere din strada Barbu Delavrancea (280 metri pătrați)

● un apartament cu 8 camere din strada Lev Tolstoi (273 metri pătrați).




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate