Cum ne recuperăm banii furați de Apa Nova

Cum ne recuperăm banii furați de Apa Nova

Dacă toți bucureștenii și prahovenii păgubiți de mărirea nejustificată a tarifelor la apă, de 17 ori, ar da în judecată Apa Nova, compania ar fi nevoită să pună lacătul pe ușă

Evenimentul zilei a consultat mai mulți specialiști în drept pentru a-și putea informa cititorii cu privire la modalitatea prin care clienții Apa Nova ar putea să-și recupereze banii plătiți în plus pe metrul cub de apă, ca urmare a măririi nejustificate, de 17 ori, a tarifelor de către compania căreia i s-a concesionat serviciul de apă-canal.

Proces colectiv

Avocatul Daniel Fenechiu, din cadrul Baroului București, a explicat pentru cititorii EVZ: „În momentul în care sunt trimiși în judecatăceigăsițivinovați pentru săvârșirea infrac țiunilor prin care s-au produs prejudicii Apa Nova, societatea se poate constitui parte civilă și să solicite ca inculpații să fie obligați să restituie prejudiciile create. Dar în acest caz nu există garanția că banii vor intra în buzunarele cetățenilor, ei vor ajunge în conturile companiei furnizoare. Cetățenii pot, teoretic, să solicite de la Apa Nova, ca și furnizor de utilitate să le fie restituită o sumă reprezentând creșterea nejustificată. Dar această creștere nejustificată trebuie apreciată, de principiu, de către Consiliul Concurenței și printr-o expertiză independentă”. Avocatul a mai precizat că Apa Nova poate fi acționată în judecată, fie direct, de fiecare cap al gospodăriei plătitoare a tarifelor mărite ca să se acopere șpăgile, fie în cadru colectiv. „Clienții Apa Nova, bucureșteni și ploieșteni, să dea în judecată Apa Nova. Să spună: «Nu mă interesează că ei fură și dau șpăgi, ci că am fost furat, mi s-a luat un preț care nu are legătură cu realitatea». Clienții se pot grupa, cum au fost cazurile FNI sau cele ale clauzelor abuzive. Își pot face Asociația bucureștenilor prejudi ciați de Apa Nova, se pot organiza pe cartiere, sectoare. La instanță ei, individual sau colectiv, trebuie să deschidă fie o acțiune civilă delictuală, fie o acțiune contractuală - pentru că bănuiesc că sunt mari probleme privind respectarea contractului -cadru încheiat de Asociațiile de proprietari cu compania furnizoare”, a declarat pentru EVZ avocatul Daniel Fenechiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Falimentul bate la ușă

„Sunt sute de mii de familii în discuție, nu poți anticipa câți vor intra în acțiunea de recuperare a banilor, s-ar putea face un caz colectiv, situație în care Apa Nova va avea mari dificultăți să supraviețuiască. Gândiți-vă că ar trebui să plătească niște sume care au fost încasate ani la rândul, situație în care compania ar putea intra în faliment, să pună lacătul pe ușă. Din punctul acesta de vedere, singura ipoteză ar fi ca Apa Nova să recupereze aceste sume de la cei cărora le-au dat șpăgi, dar deocamdată este prematur să vorbim. Dacă se constată că scopul Apa Nova e infracțional, am putea asista la punerea companiei sub acuzare, ceea ce i-ar aduce sancțiune penală ce poate ajunge până la dizolvarea societății”, a mai precizat Fenechiu.

Protecția Consumatorului va face verificări

Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) ne-au transmis că în aceste zile se analizează informațiile oferite de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul mitei date pentru scumpirea tarifului apei reci în Capitală și în Ploiești. „Până acum nu s-a decis începerea unei anchete, vom vedea ce se poate face din punct de vedere al ANPC. Noi acum avem sesizări legate de alte probleme privind Apa Nova, privind calitatea apei. Nu avem nici o reclamație privind prețul. Analizăm să vedem dacă putem să ne autosesizăm”, ni s-a transmis de la ANPC. În acest caz, compania de apă ar trebui să demonstreze că majorarea tarifului a fost motivată și nu nejustificată, cum au concluzionat procurorii. Reprezentantul Apa Nova, directorul general adjunct Epsică Chiru, a refuzat să comenteze, deocamdată, posibilitatea returnării banilor către clienți.

Firma șpăgii de la robinet, prima în Top Afaceri România 2015

Societatea ENVIRONMENT & SPORT DEVELOPMENT SRL Bu curești, cu sediul în Sectorul 6, pe strada Aleeea Țibleș nr 26, ai cărei acționari sunt Ovidiu Traian Semenescu și Valerie Antoinette Denise Semenescu, este una dintre firmele prin care, potrivit procurorilor anticorupție, s-au încasat șpăgile disimulate fictiv ca plăți pentru servicii care nu au fost niciodată prestate.

FOTO: Ovidiu Semenescu a încasat „șpăgile de la robinet” prin mai multe firme pe care le controla. Una dintre acestea, ENVIRONMENT & SPORT DEVELOPMENT SRL București a și fost premiată anul acesta, deținând locul 1 în topul fi rmelor cu același obiect de activitate, clasament realizat în baza bilanțului de activitate pe 2014 FOTO: AGERPRES

Club sportiv și grădiniță

Potrivit datelor furnizate de RISCO, firma lui Semenescu, deși are doar 3 angajați, în anul 2014 a avut o cifră de afaceri de 4.214.538 de euro și un profit net de 3.185.702 de euro, cifre cu care se află pe primul loc în top 5 competitori din județul București, în domeniul de activitate (Cod CAEN 9319 - Alte activități sportive), potrivit RISCO. Site-ul listafirme i-a acordat și diplomă de „Locul 1 în Top Afaceri România 2015”, firma lui Semenescu, devansând (cu ajutorul mitei) chiar și celebra firmă în domeniu, Becali Sport SRL.

Dacă accesezi adresa de website a firmei deținute de Semenescu, www.princessbeautycenter. ro, ești direcționat automat către site-ul complexsportiv2000. ro. Complexul sportiv are sediul tot în Sectorul 6, pe Strada Gabriela Szabo, nr. 3-11 (unde funcționează și o grădiniță de lux), și este condus de președintele Marian Sotae. Încercând să aflăm, mai exact, care este legătura între acest complex și Ovidiu Semenescu ori firma acestuia, am sunat la numărul de telefon afișat pe site. „Eu sunt o angajată a complexului. Nu am auzit de Ovidiu Semenescu, nici de firma Environment&Sport Development. Sigur că sunt angajată cu contract”, ne-a răspuns o doamnă care n-a știut ori n-a vrut să divulge numele firmei angajatoare.

Consiliul Concurenței nu intră pe piața reglementată de ANRSC

Avocatul Fenechiu a mai subliniat că în acest caz Consiliul Concurenței trebuia să se autosesizeze când a constatat că a crescut prețul apei de 17 ori: „E o problemă și pentru Primăria Capitalei, care e și acționar la Apa Nova, iar această companie nici nu a mai virat primăriei profitul aferent participării la capital, deci există o complicitate. Nimeni de la Primăria București nu s-a gândit să sesizeze Consiliul Concurenței”. La rândul său, Consiliul Concurenței arată cu degetul spre Primăria Capitalei și spre Autoritatea Națională de Reglementare a Serviciilor Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). „Nefiind o piață concurențială, Consiliul nu se poate băga. Este un monopol reglementat de Primărie și de ANRSC. Cei doi reglementau tarifele. ANRSC este reglementatorul pieței, această autoritate trebuie să dea explicații”, ne-a declarat un reprezentant al Consiliului.

Procesul poate dura mult

„Indiferent de situație, clienții Apa Nova își pot recupera banii plătiți în plus, fie făcând o plângere penală la parchet - pentru că au fost induși în eroare sub aspectul plății, fie pe cale civilă, să se adreseze judecătoriei de sector cu o acțiune în pretenții sau cu o acțiune în răspundere civilă contractuală. Acestea se timbrează la valoare (aproximativ 10% din valoarea pretențiilor). Procesul poate să dureze destul de mult, pentru că trebuie administrate probe: că acea majorare e total ilegală, trebuie efectuată o expertiză contabilă pentru a stabili cât revine fiecărei gospodării sau fiecărei asociații de proprietari”, ne-a declarat și avocatul Ion Ilie Iordăchescu.

Expert în antifraudă, administrator al unui srl prin care se plimba șpaga

Conform ordonanței de începere a urmăririi penale pentru Ovidiu-Traian Semenescu, rezultă că acesta primea banii de șpagă prin trei firme. Banii erau dați de Apa Nova în baza unor contracte de prestări fictive, banii fiind de fapt destinați mituirii politicienilor și reprezentanților administrației locale.

FOTO: Costin Berevoianu, omul lui Sorin Oprescu în Primăria Capitalei, apoi la Regia de Apă-Canal, Apa Nova și Radet, s-a înfruptat din șpăgile plătite pe spatele cetățenilor FOTO: AGERPRES

1. POLYMARKET CONSTRUCTION a primit 7.477.992 de lei de la Apa Nova. Societatea este deținută, conform datelor de la Registrul Comerțului, de Polymarket Management, care la rândul ei este controlată de societatea Elvețiană Polymarket Holding SA. Administratorul Polymarket Management era, în 2011, Traian-Ovidiu Semenescu. Acum, este trecut ca administrator un apropiat al acestuia. Este vorba de Nicolae Stoica.

2. ENVIRONMENT & SPORT DEVELOPMENT SPORT a primit de la mai multe firme controlate de Veola, multinaționala care deține și Apa Nova, plăți nejustificate prin care se ascundea mita, în valoare de 16.117.497 de lei (adică mai mult de 70 la sută din cifra de afaceri a anului 2014 care e de 18.889.981 de lei). Firma are același administrator, Nicolae Stoica, iar acționari sunt Ovidiu-Traian Semenescu și Valerie Antoinette Denise Semenescu.

3. CORPORATE FORENSICS EXPERT CONSULTANCY SERVICES a primit, conform procurorilor DNA, doar suma de 327.435 de lei. Administratorul firmei este Cristian Sergiu Bogea (expert în antifraudă bancară). Acționarii sunt Semenescu, Claude Armand, Oana Raluca Dobleagă și Polymarket Management.

150 de milioane de euro, încasați în plus din buzunarele bucureștenilor

În momentul când serviciile de apă potabilă și canalizare au fost concesionate către Apa Nova, în anul 2000, tariful pe mc era de 0,26 lei atât pentru apa rece de la robinet, cât și pentru apa uzată. Cu TVA, se ajungea la aproape 0,4 lei/mc.

După 15 ani, prețul a crescut: pentru apă potabilă - 4,64 lei/mc (fără TVA); 5,75 lei/ mc (TVA inclus), iar pentru canalizare - 1,03 lei/ mc (fără TVA); 1,28 lei/mc (TVA inclus). Procurorii DNA consideră că o parte din această majorare este nejustificată. Conform anchetatorilor DNA, rețeaua condusă de Ovidiu-Traian Semenescu, Costin Berevoianu și Vlad Moisescu a influențat prețul apei, începând din anul 2008.

Deși indexat nemotivat, prețul apei reci din București se află pe locul 17 în topul celor mai mici prețuri din țară

Majorarea, prin corupție

Astfel, între 2008 și 2015, tariful fără TVA al apei potabile în București s-a majorat de la 2,06 lei la 4,64 lei/mc. Ar rezulta, în cazul în care procurorii DNA vor avea dreptate și în instanță, că fiecare gospodărie a plătit nejustificat 2,5 lei/mc la apa rece. Ar rezulta, o pagubă lunară de 10 lei (la un consum mediu de 5 mc/apa pe gospodarie) și unul anual de 120 de lei.

În total, între 2008 și 2015, s-ar ajunge la o sumă de 960 de lei, pe care fiecare familie a plătit-o nejustificat. Cea mai mare scumpire a fost cea din 25 noiembrie 2011, de peste 36%, de la 2,61 lei/mc la 3,57 lei/mc. În total, numai de la gospodăriile din București (692.000) rezultă că s-ar fi încasat nejustificat aproximativ 150 de milioane de euro.

În acest context, reamintim că Apa Nova a precizat că tarifele la apă practicate de companie în București se află pe locul 17 în topul celor mai mici prețuri ale celor mai mari 33 operatori de apă și canal din România, iar tarifele din Ploiești – pe locul 33 în acest clasament. Topul a fost întocmit pe baza datelor aferente lunii martie 2015 ale ANRSC.