Cum faci să faci ... teatru de umbre?

Cum faci să faci ... teatru de umbre?

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, până în decembrie 2016, ateliere interactive pentru copii: teatru de umbre.

În cadrul acestor ateliere copii vor învaţa să creeze o poveste, să realizeze personajele şi decorurile pe care, ulterior urmează să le transpună în teatru de umbre.

Atelierul se desfăşoară în cadrul proiectului Teatru de Umbre şi constă în mai multe module: „Troiţa” – 15 octombrie, „Sf. Andrei” – 19 noiembrie și „Sf. Nicolae” în data de 6 decembrie 2016.

Folosind teatrul ca metodă de educaţie, la sfârşitul atelierului, copii vor fi capabili să îşi canalizeze atenţia asupra poveştii, să îşi stăpânească emoţiile, să folosească diferite intonaţii specifice personajelor şi să respecte rolul fiecăruia din echipă. Tot ceea ce au învăţat, vor pune în practică prin organizarea unui mic spectacol în aceeaşi zi.

Ne puteți urmări și pe Google News

           Înscrierile se fac de luni până joi, între orele 10.00 – 15.00, la telefon 021/317 91 10/int. 191 sau  prin emailprograme.culturale@muzeul-satului.ro.Pot participa copiii cu vârsta între 6 şi 10 ani, iar taxa de participare/atelier este de 10 lei.