Editura Evenimentul si Capital

Cum a plănuit IRA ASASINAREA Prinţesei Diana

IRA, la un pas de-ai asasina pe prinţesa Diana şi membrii Duran Duran
Autor: | | 0 Comentarii | 1485 Vizualizari

Armata Republicană Irlandeză (IRA) a fost la un pas de a-i asasina pe prinţul Charles, prinţesa Diana şi membrii grupului Duran Duran într-un atentat cu bombă, organizat în timpul unui concert susţinut de trupa britanică în 1983, a declarat Roger Taylor, toboşarul formaţiei.

Acesta a fost unul dintre cele mai îndrăzneţe atentate teroriste plănuite de IRA, care a vizat asasinarea prinţului Charles şi a prinţesei Diana, într-un atentat cu bombă, la un concert al trupei Duran Duran, informează dailymail.co.uk.

Roger Taylor, toboşarul grupului britanic, a vorbit pentru prima dată despre momentul în care a aflat de existenţa acelui atentat: "Am aflat despre acea bombă şi acela a fost cel mai terifiant moment din viaţa mea", potrivit Mediafax.

"Cei la IRA voiau să îi asasineze pe Diana şi Charles, pe noi (membrii trupei Duran Duran, n.r.) şi pe toţi spectatorii din sală", a dezvăluit Roger Taylor într-un interviu acordat revistei Event, suplimentul săptămânal al publicaţiei The Mail on Sunday.

Teroriştii au plănuit cu meticulozitate fiecare detaliu al atacului, însă Sean O'Callaghan, bărbatul care a trebuia să plaseze bomba la concertul pe care Duran Duran l-a susţinut la Dominion Theatre din Londra, un informator al poliţiei, nu a reuşit să revină în incintă cu mecanismul de detonare.

Detaliile despre această tentativă de asasinat - organizată la un concert de caritate, la care a participat şi trupa Dire Straits - au fost ţinute secrete timp de nouă ani, până în 1992.

Până la acel incident, membrii grupului Duran Duran - trupa favorită a prinţesei Diana - nu au cunoscut pericolul în care s-au aflat. "A fost atât de şocant. Am aflat despre asta după mulţi ani, a fost înspăimântător", a declarat Roger Taylor.

Sean O'Callaghan a fost trimis de IRA în acel teatru, pentru a plasa bomba în peretele unei săli de baie.

El trebuia să se întoarcă apoi în incintă şi cu detonatoarele bombei, însă nu a mai trecut de cordonul de securitate. Dacă ar fi făcut acest lucru, atunci explozia ar fi ucis orice persoană pe o rază de aproximativ 20 de metri.

Liderii din acea vreme ai organizaţiei teroriste IRA doreau să dea o lovitură puternică Marii Britanii şi să răzbune astfel moartea activistului Bobby Sands şi a altor nouă compatrioţi care au decedat după ce au făcut greva foamei.

 



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate