Reprezentant de seamă al avangardismului autohton, Bogza nu s-a arătat reticent în a aborda subiecte considerate tabu, nu a ezitat să ultragieze „morala burgheză”, să-şi aroge merite de iconoclast. Închis la Văcărești, a fost amnistiat de Regele Carol al II-lea

După prăbuşirea regimului Ceauşescu în decembrie 1989, o parte a societăţii a dorit şi a reuşit să recupereze istoria eludată sau dezavuată de comunişti înainte şi, mai ales, după accederea la puterea totală în 1948. A fost o adevărată eliberare istoriografică. Trecutul încorsetat ideologic, mutilat de trecerea prin filtrul luptei de clasă şi a perceptelor marxist-leniniste, a început să fie privit printr- o lentilă critică, profesionistă, dar nu şi rece, impersonală. Atâţia ani de minciună sistematică, de mistificare elaborată şi constant livrată în spaţiul public au provocat o reacţie adversă naturală şi proporţională. Au fost şi voci care nu au rezistat tentaţiei de a prezenta perioada dintre cele două Războaie Mondiale altfel decât într-o lumină idilică, aproape ideală.

Două lumi, între periferie și centrul Capitalei

Ultimii ani au adus revizuiri binevenite, zgura ideologică începând treptat să fie îndepărtată: elita interbelică era compatibilă cu exigenţele academice occidentale, dar rata analfabetismului era printre cele mai ridicate din Europa; performanţele economice erau notabile, mai ales în a doua jumătate a anilor 1930, dar insuficiente pentru a asigura un nivel de trai decent pentru majoritatea populaţiei; centrul Capitalei - fotogenic, plin de culoare şi viaţă - contrasta puternic cu periferia dezolantă, înecată în mizerie şi ignoranţă etc. O asemenea revizuire era normală, temperatura emoţională scăzând odată cu stabilizarea regimului postdecembrist şi anularea oricărei discuţii credibile despre revenirea la un sistem monarhic- constituţional întrun orizont de timp rezonabil.

Era dominată de Eminescu și Caragiale

Unul dintre cele mai rezistente mituri – pe bună dreptate – este cel al efervescenţei culturale. Reîntregirea naţională devenind o realitate în 1918, intelectualii au reuşit să iasă din zona minoratului cultural şi să livreze pe scară industrială, conform pregătirii fiecăruia. Literatura nu a fost o excepţie din acest punct de vedere. Începutul de secol XX fusese martorul unei ofensive de afirmare a primatului naţional şi în domeniul literelor, ca o reacţie la preferinţele unora pentru scrierile minore din Vest, reproducerile şi traducerile facile, în dauna originalităţii. Contemporanii asistau la o perioadă de oboseală, de tranziţie după era dominată de Eminescu sau Caragiale. Aşa a apărut curentul sămănătorist, secondat de poporanismul „Vieţii Româneşti”. Evident, izvorul predilect de inspiraţie a devenit satul, depozitarul natural al valorilor naţionale, spaţiu pur, nealterat de viciile şi tarele citadine. O literatură predominant folclorică şi cu tematici din trecutul istoric, în care analiza psihologică era cvasinulă, conflictele simple, iar deznodământul o lecţie gratuită de etică ţărănească. Arta şi morala coexistau liniştit în operele sămănătoriste, caracterul tezist prea pronunţat şi confuzia între estetică şi morală dăunând grav unui curent cu intenţii incipiente bune.

Nicolae Iorga, un vulcan intelectual

Chiar dacă a fost inaugurat în 1901, odată cu primul număr al revistei „Sămănătorul”, de către Alexandru Vlahuţă şi George Coşbuc, principalul animator a fost indiscutabil Nicolae Iorga, un vulcan intelectual în continuă erupţie. Lupta aceasta între estetic, pe de-o parte, şi etic şi naţional, pe de altă parte, a fost câştigată de prima tabără.

FOTO;Nicolae Iorga 

Totuşi, bătălia literară a fost dură, chiar violentă în a doua jumătate a anilor 1930, atunci când au fost reactivaţi vechii apărători ai moralităţii în artă, în frunte cu acelaşi Nicolae Iorga. S-au declanşat campanii împotriva aşa-zisei literaturi pornografice, vârfuri de lance fiind „Neamul Românesc” şi „Cuget clar”.

Unul dintre cei vizaţi a fost poetul Geo Bogza. Reprezentant de seamă al avangardismului autohton, Bogza nu s-a arătat reticent în a aborda subiecte considerate tabu, nu a ezitat să ultragieze „morala burgheză”, săşi aroge merite de iconoclast. A debutat în 1929 cu volumul „Jurnal de sex”, o relatare curajoasă a ciclului erotic.

Nimic nu s-a comparat, însă, cu următoarea creaţie – „Poemul Invectivă”. Sexualitatea în stare pură, imposibil de controlat, instinctul animalic care nu ţine cont de noţiunile de moralitate şi pudoare, se revarsă neîngrădit din paginile lui Bogza şi constituie o spargere brutală a barierelor, a canoanelor impuse de conformismul societăţii interbelice.

„Mai sunt la noi porci mari, porci lucizi şi socotiţi”

Alături de Geo Bogza mai erau vizaţi Horia Bonciu ( nume real – Beniamin Haimovici ) pentru „Bagaj…S trania dublă existenţă a unui om în patru labe” şi Mihail Celarianu pentru „Femeia sângelui meu.” Bogza este arestat la sesizarea Academiei în data de 1 aprilie 1937. Ziarele de extremă-dreapta aprobă gestul reţinerii acestuia pentru „prostiile porceşti ale unei adolescenţe înfierbântate”. Totuşi, Ovidiu Papadima este sigur că „mai sunt la noi porci mari, porci lucizi şi socotiţi, vânzând porcăria în literatură aşa cum unul se îmbogăţeşte cu o fabrică de cârnaţi (…) Nu vă opriţi mult la Geo Bogza. Veniţi şi luaţi-i de guler pe ei, pe aceşti siniştri comercializatori de excremente sufleteşti sub ambalaje şi etichete meşteşugite, inocente. Să-şi ia pedeapsa cuvenită pentru opera lor de lentă otrăvire a sufletului românesc.”3

„La închisoarea de hoţi din Doftana”

În „La închisoarea de hoţi din Doftana” un cetăţean este închis pentru incest, iar altul îşi ucide tatăl pentru a putea trăi cu mama sa. „Anica nebuna” îşi „căută alţii mereu mai flămândă/ Şi oricât de mulţi, nu pot să-i ajungă”, astfel că apelează la castraveţii din grădină. Un cioban este bătut pentru că a râvnit la „sexul drăguţ şi galben ca o floare de dovleac” al vacilor pe care le are în grijă ( „Prezentarea eroului legendar” ). „Gheorghiţă cismarul”, neavând nicio şansă să fie băgat în seamă de „frumoasa fată a boierului”, se mulţumeşte cu pantoful „fraged şi mov ca o pulpă de fată” al acesteia. Notabile din acest punct de vedere mai sunt şi creaţiile „Esseu”, „Poemul marinarilor venetici şi al femeii depravate”, „Balada tatălui denaturat”, „Balada naufragiului incestuos” sau „Balada ucigaşului Maruth”. La câteva decenii distanţă de la apariţia volumului, Bogza şi-a reamintit faptul că „Poemul Invectivă” a reprezentat o „ruptură şi un strigăt de alarmă pentru că nu eram indiferent la nimic din ceea ce se întâmpla în jurul meu. Era şi un atentat la mulţumirea de sine, care cuprinde sufletele prăfuite, sufletele goale de idealuri, dar pline de pofte.”1 Toate acele explorări erotice nu mai constituie un şoc estetic în zilele noastre, dar pentru minţile conservatoare deacum 85 de ani era greu de acceptat un asemenea limbaj.

„Geo Bogza. Achitat. 20 noiembrie 1932.”

Primele probleme cu justiţia le-a avut în noiembrie 1932, Bogza fiind acuzat de pornografie şi atentat la bunele moravuri. Este achitat de completul de judecată, poetul confecţionânduşi ulterior cărţi de vizită cu textul: „Geo Bogza. Achitat. 20 noiembrie 1932.” pe care le împarte pe stradă. Apariţia în 1933 a Poemului Invectivă îi aduce un sejur de câteva zile la închisoarea Văcăreşti. Un scandal mult mai mare s-a produs în 1937. Într-o şedinţă a Academiei Române – 26 martie 1937 – I. Al. Brăteşti- Voineşti avertizează asupra „unei mari primejdii” reprezentată de „numărul enorm de scrieri de o pornografie revoltătoare” care a inundat piaţa literară. Consideră că „înfierarea scrierii şi editării operelor pornografice prin conferinţe şi prin articole de presă nu este destul de eficace.” Astfel că singura soluţie în viziunea lui Brătescu-Voineşti este „darea în judecată” şi „aplicarea unor pedepse serioase.”2

A fost apărat de Mihail Sebastian

După arestarea lui Bonciu, un alt susţinător al campaniei, se declară mulţumit „că, în sfârşit, i-aţi pus ăstuia mâna în ceafă! (…) Dacă suferă ei, aceşti şmecheri negustori care pun în cuvinte fotografii obscene nu e, desigur, niciun păcat. E numai o dezinfecţie pe care o aplaudăm.”4 Lumea literară a primit vestea arestării lui Bogza cu consternare. Mihail Sebastian, unul dintre avocaţii apărării în proces, s-a declarat „înmărmurit. „Mi se părea un act de nebunie, care va trece la cea dintâi explicaţie. Eram convins că după o noapte petrecută la poliţie, îi vor da drumul (…) Bietul Bogza, care nu pricepe cu siguranţă nimic, el, aşa de naiv, aşa de copil, aşa de aiurit.”5 Poetul a priceput ceva deoarece a ieşit imediat la atac după eliberare (pe 6 aprilie a fost lăsat să plece după ce Regele Carol al II – lea a semnat decretul de amnistiere ). Recunoaşte că „Poemul Invectivă este un spectacol violent”, dar respinge categoric acuzaţia adusă de „băieţi care îşi petrec viaţa în şantane şi bătrâni pe care îi apucă zorile în cluburi morfolind între gingii ultimele anecdote picante.” Pentru el, între poem şi „pornografie e deosebirea de substanţă şi de tensiune dintre un fulger şi o farfurie cu dulceaţă.

FOTO; Mihail Sebastian

„Un atentat la liniştea şi confortul spiritual al lumii”

Dacă pornografie e să pictezi o femeie goală într-o poziţie lascivă, atunci Poemul Invectivă e o femeie jupuită de vie într-o sală de disecţie unde se mai găsesc şi alte cadavre de femei cu măruntaiele scoase afară, cu oasele sfărâmate până la măduvă. Nu e pornografie Poemul Invectivă, nu e atentat la bunele moravuri. E un atentat la liniştea şi confortul spiritual al lumii.”6 În acelaşi număr din „Azi” se derulează şi o anchetă literară. Toţi cei chestionaţi - Eugen Lovinescu, Hortensia Papadat- Bengescu, Şerban Cioculescu, Victor Eftimiu, Zaharia Stancu, Theodor Pallady, Ghiţă Ionescu şi alţii - sunt ferm în favoarea libertăţii scrisului. Pentru ei nu există compatibilităţi între actul de justiţie şi literatură, între tribunal şi artă. După acest ultim conflict literar cu implicaţii penale din aprilie 1937, creaţiile ulterioare nu îi vor mai aduce şi alte experienţe carcerale. Nici nu va mai aborda subiecte atât de sensibile, noua putere instalată după 1948 fiind refractară formelor excentrice de exprimare, avangardiste.