Cum a beneficiat Dragnea de investiţiile imobiliare făcute de un coleg de facultate în Brazilia. Dezvăluirile Rise Project

Cum a beneficiat Dragnea de investiţiile imobiliare făcute de un coleg de facultate în Brazilia. Dezvăluirile Rise Project

După ce a descoperit, în Brazilia, un adevărat imperiu clădit de oameni apropiaţi ai liderului PSD, Liviu Dragnea, Rise Project a publicat a doua parte a investigaţiei. Dezvăluirile arată că fostul coleg de facultate al lui Dragnea, Mugurel Sorin Gheorghiaş, a făcut investiţii imobiliare pe continental sud-american, al căror beneficiar direct a fost chiar preşedintele social-democrat.

Mugurel Gheorghiaş a înfiinţat, în ianuarie 2010, firma M&J Investimentos Turisticos. Obiectul de activitate al firmei erau hotelurile, restaurantele şi barurile, iar sediul se afla în Fortaleza, oraş din nord-estul Braziliei.

“Cinci luni mai târziu, în iunie 2010, Gheorghiaș a cumpărat pe compania proaspăt înființată o vilă cu piscină și terenul aferent de 3280 de metri pătrați cu ieșire la ocean în stațiunea turistică Cumbuco, aflată la 30 de kilometri de Fortaleza. Afacerea l-a costat pe român 1,3 milioane de reali, adică aproape 750 de mii de dolari la cursul de la acea dată”, potrivit Rise Project.

De asemenea, cei de la Rise Project scriu că “În aceeași perioadă în care Gheorghiaș a cumpărat vila de la ocean din Cumbuco, Dragnea și-a tunat o vilă în Alexandria, capitala Teleormanului, județul unde a fost prefect și șef al Consiliului Județean și de unde s-a lansat în politica mare. Și această vilă a fost dotată, tot în 2011, parcă în oglindă, cu teren de tenis.

Ne puteți urmări și pe Google News

Banii pentru construcția vilei din Alexandria au venit, potrivit declarațiilor pe care Dragnea le-a făcut ca reacție la primele materiale RISE, chiar de la Costel Comana, omul de afaceri care s-a spânzurat în februarie 2015 în toaleta avionului care-l ducea din Brazilia în Costa Rica.”

“Înainte să moară, Costel Comana a plecat spre aeroportul din Fortaleza chiar din vila cumpărată de Gheorghiaș în Cumbuco. A decolat spre Costa Rica via Bogota și s-a sinucis înainte ca avionul să atingă solul în țara din America Centrală. Comana a locuit cel puțin doi ani în vila care i-a fost pusă la dispoziția și lui Liviu Dragnea”, se mai arată în investigaţie.