Cum a ajuns Nicolae Ceaușescu fan al filmelor western

Cum a ajuns Nicolae Ceaușescu fan al filmelor western

Irina Margareta Nistor a vorbit despre preferințele cinefilului dictator, despre producțiile urmărite de membrii CC-ului, dar și despre „Morile de vânt ale lui Dumnezeu”, film în care Franco Nero l-a jucat pe Nicu Ceaușescu.

Cine ar fi bănuit că, în timp ce românii se uitau, zilnic, doar două ore la televizor, iar oamenii erau îndopați cu filme patriotice, temutul dictator Nicolae Ceaușescu, care era un împătimit cinefil, avea o slăbiciune pentru producțiile americane. Printre preferatele lui: filmele western, dar și „Love Story”. „Din spusele altora am aflat că îi plăceau westernurile și în general filmele. (Știm sigur că-i plăcuseră „Samantha”, „Marele Gatsby” și „Love Story”). Presupun că se identifica cu personajele mai rurale și de asta îl atrăgeau, plus că erau eroi învingători! Cu siguranță că o peliculă a lui Woody Allen n-ar fi avut în veci trecere la el! Ca orice dictator, însă, din păcate, era și cinefil. Se știe că spectatori pasionați au fost și Kim Ir-Sen sau Tito”, a povestit Irina Margareta Nistor pentru EVZ. Cunoscutul critic de film își amintește că filmele traduse de ea au fost vizionate atât de fostul dictator, cât și de către membrii CC-ului. Motivul este simplu „mai toți o duceau prost cu limbile străine, deci aveau nevoie de traducere”.

Nicușor Ceaușescu, erou de serial

Ultimul film tradus de Irina Margareta Nistor are legătură cu familia Ceaușescu. Producția n-a mai ajuns însă pe piață. „Nu doar că am văzut „Morile de vânt ale lui Dumnezeu”, în care Franco Nero îl juca pe Nicușor Ceaușescu, ci l-am și tradus, cu câteva zile înainte de Timișoara . Era un mini-serial cu Jaclyn Smith. Titlul original „Windmills of the Gods”. Se petrecea undeva în România, dar era filmat în Iugoslavia, regizor Lee Philips, și era o imagine cu totul idilică și rocambolescă asupra situației de pe la noi. Era, de fapt, o ecranizare a unui roman american apărut în 1987 al lui Sidney Sheldon. Pe scurt, un președinte american imaginar numește o ambasadoare la București, profesor universitar, căreia îi moare bărbatul într-un suspect accident auto și ca să mai uite acceptă postul de dincolo de Cortina de Fier. Odată ajunsă în Est, constată o adevărată conspirație împotriva ei. Apar spioni, răpiri, asasini misterioși... Thriller, ce mai!”, a povestit îndrăgitul critic.

Ne puteți urmări și pe Google News