Editura Evenimentul si Capital

Medicii de la Colentina care au spus adevărul, executați din cauza Gabrielei Firea

Autor: | | 11 Comentarii | 6500 Vizualizari

Neurochirurgul Ionuț Gobej și doctorița Lelia Iliescu, care au avut curajul să dezvăluie public că managementul de la Colentina distruge încet Spitalul, au fost puși, ieri, la zid. Managerul interimar Silvi Ifrim a încercat să-i facă să tacă, acuzându-i că distrug imaginea spitalului. Ambii medici continuă lupta. EVZ a intrat în posesia unor dovezi care arată că managerul știa că secțiile au doar un sfert din personal, ba mai mult, că Administrația Spitalelor a aprobat angajări care nu s-au făcut

Războiul de la Spitalul Colentina e în plină desfășurare. De-o parte a baricadei sunt dr. Ionuț Gobej, șeful Departamentului de Neurochirurgie din Secția de Neurochirurgie, și doctorița Lelia Iliescu, șeful Secției ATI1 din Colentina, iar de cealaltă, managerul interimar Silvi Ifrim, pusă în funcție de primarul Capitalei, Gabriela Firea, la jumătatea lunii ianuarie.

În weekend, Ionuț Gobej a făcut public un referat pe care i l-a transmis managerului interimar, în care-i cerea acestuia să-i asigure condițiile pentru a salva viața a doi pacienți care sunt la un pas de moarte, problema fiind lipsa de personal, atât la Neurochirurgie, cât și la ATI1.

„Au tăbărât pe ei”

Ultimul episod din acest război s-a consumat ieri, când a avut loc ședința Consiliului Medical al Spitalului Colentina, format din toți șefii de secție. Silvi Ifrim a venit însoțită de secretarul de stat Cristian Grasu, de consiliera pe probleme de sănătate al primarului Firea și de Răzvan Nițu, șeful Administrației Spitalelor București. Prezenți au fost și un cameraman și un fotograf, ambii de la Primărie, deși ședința era una internă, nu publică.

„În primul rând, Silvi Ifrim a cerut să se voteze dacă dr. Ionuț Gobej are ce căuta la ședință. A vrut să-l scoată afară cu paznicii. Dar n-a avut cum, pentru că șeful Secției de Neurochirurgie lipsea, iar el îi ține locul. Apoi, a tăbărât pe Gobej și pe șeful de la ATI1, dr. Lelia Iliescu, susținută de alți șefi de secție și de ajutoarele pe care le chemase de la Primărie”, ne-a spus, sub protecția anonimatului, unul dintre participanții la ședință. Discuțiile au fost aprinse. Cei doi medici tineri cereau să le fie aprobate referatele pentru a angaja oameni, dar managerul interimar o ținea pe ai ei: că nu le plătește orele suplimentare.



„Flutura un paragraf dintr- o lege din 2010, care zice că nu pot fi plătite orele în care stai peste program. Când Lelia Iliescu i-a spus că are nevoie de oameni că îi pleacă, în câteva luni, încă patru, pentru că le expiră contractele, Silvi Ifrim s-a făcut că nu știe de așa ceva. Cristi Grasu o întreba dacă „e adevărat ce spune doamna doctor?”, iar Silvi răspundea că nu știe nimic de așa ceva”, ne-a explicat un alt participant la ședință.

A fost momentul în care „aproape toți au sărit, efectiv, pe cei doi medici, care au un singur dezavantaj: sunt tineri! Le-au reproșat că distrug imaginea spitalului, că trebuiau să treacă prin toate căile birocratice ca să ceară lucruri, nu să se ducă la presă, că să renunțe la conferința de presă de marți (azi) și alte d-astea”, ne-au povestit sursele.

Ședința a durat până la ora 15.45, iar după, Silvi Ifrim și susținătorii ei au organizat o conferință de presă.

Forțați să muncească suplimentar

„Astăzi avem de discutat o problemă care a apărut destul de brusc în Spitalul Colentina, respectiv în data de 10, vineri, când doctorul Gobej, fără să ceară audiență, așa cum a precizat dânsul, a intrat în cabinetul meu solicitând ajutorul pentru efectuarea a două operații, urmând să se facă peste două săptămâni, pe 22 și 23 februarie. Sigur că această situație nu o puteam rezolva pe loc. De aceea l-am rugat să aibă timp ca împreună cu colegii șefi de secție astăzi, când a avut loc Consiliul Medical. (...) Din păcate această problemă nu se poate rezolva foarte repede, pentru că nu avem cadrul legislativ care să prevadă acordarea orelor suplimentare. Această lege a fost dată în anul 2010, Legea 285, articolul 9, aliniatul 1”, a susținut Silvi Ifrim. Dar paragraful din lege se referă strict la anul 2011.

„Art. 9 (1) În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar (...) se va compensa numai cu timp liber corespunzător”.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Medicul de gardă

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
21:51 „Dumnezeu mi-a dat dreptate!” SCHIMBARE DRAMATICĂ în cazul lui Mircea Cosma. ŞOC PENTRU DNA! Judecătorii au acceptat probe 21:00 De ce-l apără președintele României pe procurorul interlop Portocală, zis și Zdreanță. România lui Cristoiu 16:53 „DUMNEZEII” DE LA DNA PLOIEȘTI. După Onea și Portocală, a intrat în acțiune și Giluela Deaconu! Cum se fabrică INSTANT UN DOSAR 13:13 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Cine este al 4-lea procuror din înregistrările lui Cosma și cui i s-a mai pregătit UN DOSAR 07:30 Justiția e oarbă sau are orbul găinilor? 22:38 Alte NEREGULI INCREDIBILE la DNA Ploieşti! Vlad Cosma a explicat CUM ERA INSTRUIT să fie consecvent. REACŢIA JUDECĂTORILOR, de neuitat 22:24 Teribilul ROL FALS JUCAT de Dragnea şi CAMUFLAJUL din spatele REVOCĂRII ŞEFEI DNA. Se ştie deja DECIZIA LUI TOADER pentru Kovesi 20:18 STENOGRAME EXPLOZIVE cu procurorul DNA Mihaiela Iorga Moraru și un PERSONAJ CELEBRU. Un nou scandal în Justiţie 20:08 Laura Codruţa Kovesi, din nou la ATAC. Ce planuri are ŞEFA DNA? Breaking News! 18:36 VIOLENȚE la protestul din fața DNA. Mălin Bot, o nouă încăierare cu jandarmii! Informații de ultimă oră! 18:23 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Kovesi A MINȚIT ÎNCĂ O DATĂ. Documentul care o incriminează 14:28 BĂSESCU tranșează scandalul DNA Ploiești. SFAT VITAL pentru Iohannis: „CEREAM imediat O ANCHETĂ”! 11:13 Elena Udrea, ATAC la Kovesi: NU vreau să fiu EXECUTATĂ. O să fiu aceeași și dacă intru la PUȘCĂRIE 11:08 Laura Codruţa Kovesi, în centrul unui NOU SCANDAL. Inspecţia Judiciară efectuează VERIFICĂRI. News Alert 15:21 MITING LA COTROCENI. Abuzurile procurorului Portocală AU STÂRNIT PSD. SCANDAL la POARTA LUI Iohannis. Update 15:05 DOVADA care o incriminează pe șefa DNA. Vlad Cosma: „Kovesi A MINȚIT”. Apar NOI DEZVĂLUIRI 11:49 Toader, Kovesi, raportul şi revocarea, MISTER ELUCIDAT! CE SE POATE FACE şi ce nu? Un fost ministru al Justitiţiei A LĂMURIT TOTUL 11:09 Adevărata VULNERABILITATE a șefei DNA. MARILE ȘPĂGI și MARILE AVERI, „uitate” de Kovesi. Atacul neașteptat al unui jurnalist 08:48 NOI informații în SCANDALUL DNA. Daniel Savu CONTRAATACĂ. Ce le pregătește procurorului „Portocală” și lui Lucian Onea 15:39 Inspecția Judiciară a CSM s-a SESIZAT din oficiu. Verifică DEZVĂLUIRILE lui Vlad Cosma despre DNA Ploiești și procurorul „Portocală”

Articole salvate