INIMA Uniunii Europene a ajuns „un CUIB DE SPIONI”. SUTE de AGENȚI SECREȚI la Bruxelles. Semnal de alarmă de la Viena

INIMA Uniunii Europene a ajuns „un CUIB DE SPIONI”. SUTE de AGENȚI SECREȚI la Bruxelles. Semnal de alarmă de la Viena

Şeful contrainformaţiilor austriece, Peter Gridling, s-a declarat bucuros că Bruxelles, centrul nervos al Uniunii Europene, a devenit un „cuib de spioni” mai mare decât Viena, chiar dacă sute de agenţi străini acţionează încă, sub acoperire diplomatică, în capitala Austriei.

Viena a fost mult timp renumită ca un punct central al spionajului, dar oficialii au comentat rareori pe acest subiect. Acum, pare că atenția se mută spre Bruxelles, conform AGERPRES.

În perioada Războiului Rece, capitala Austriei se afla la distanţă de doar o oră de Cortina de Fier, fiind astfel un loc preferat de interceptare a comunicaţiilor din blocul comunist. Oraşul a fost împărţit până în 1955 în patru sectoare de puterile aliate, în mod similar Berlinului.

Astăzi, prezenţa unor agenţii ale ONU, printre care Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), şi a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) înseamnă că multe state au deschise în Austria o ambasadă şi alte două misiuni diplomatice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Această prezenţă numeroasă face să existe mai multe posturi care le oferă spionilor acoperire şi imunitate diplomatice.

„Sunt bucuros că Bruxellesul a depăşit acum Viena şi că există acum o mai mare densitate de aşa-numite servicii de informaţii din afara Uniunii Europene la Bruxelles decât aici”, a declarat joi Peter Gridling, şeful serviciului austriac de informaţii interne, într-o conferinţă de presă.

„Vorbim de o comunitate de sute de persoane. Dar mai puţin de 1.000”, a indicat el, întrebat câţi agenţi străini lucrează în cadrul misiunilor diplomatice. Gridling a refuzat să ofere o cifră exactă.

El a prezentat joi raportul anual al Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei şi Contraterorism (BVT), potrivit căruia numărul agenţilor de informaţii în misiunile diplomatice din Austria rămâne „ridica”', ţara fiind în continuare „o zonă favorită de operaţiuni”.

Aeroportul internaţional din Viena a fost locul unui schimb de spioni între Rusia şi SUA în 2010. Unul dintre agenţii care au făcut obiectul acestui schimb a fost Serghei Skripal, fost colonel în serviciul de informaţii al armatei ruse, şi care a lucrat ca agent dublu pentru britanici.

În pofida abundenţei de diplomaţi străini şi de spioni pe teritoriul său, Austria nu a expulzat niciun reprezentant al Rusiei după cazul otrăvirii lui Skripal, invocând neutralitatea sa şi intenţia guvernului de a fi un 'constructor de punţi' între Est şi Vest.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a aflat într-o vizită la Viena în această lună, în prima sa deplasare în străinătate după cazul Skripal.