Editura Evenimentul si Capital

Cu ce ne-am ales după G7: Trump, a fost "normalizat" aplicând POLITICA lui Obama. Singurul rămas pe baricade este Putin

Autor: | | 1 Comentarii | 850 Vizualizari

În ciuda a ceea ce se doreşte să pară, summitul celor 7 Mari ai lumii, a fost un faliment chiar şi în lupta concretă împotriva terorismului islamic, nu numai asupra celorlalte trei teme: migranţii, clima şi comerţul.

Începem cu  primul ministru britanic Theresa May care a spus: "e o urgenţă să ne mutăm de pe câmpurile de luptă, pe web", este o mare eroare a acelora care confundă realitatea cu modalitatea în care se manifestă, unde realitatea este Islamul, în timp ce Reţeaua este doar un mijloc, aşa cum e în primul rând moscheea. Aceasta se petrece fiindcă Occidentul este supus acelui ''islamic correct'' care ne impune să legitimăm Islamul fără a face deosebiri între manifestările sale violente, interzicându-ne chiar să reprezentăm corect realitatea şi s-o numim ''terorism islamic''.

Summitul de la Taormina era destinat insuccesului în primul rând fiindcă lipsea Rusia lui Putin, unica putere mondială care combate serios terorismul islamic în Siria susţinând regimul laic al lui Assad, fără să facă deosebire între teroriştii ''radicali'' şi teroriştii ''moderaţi''. Dar mai ales că Donald Trump a renegat promisiunea făcută în discursul cu ocazia instalării sale la Casa Albă pe 20 ianuarie: ''Vom întări vechile alianţe şi vom forma altele noi, unind lumea civillizată împotriva terorismului, a radicalizării islamice, pe care-i vom face să dispară de pe faţa pământului''. Angajament solemn care subînţelegea alianţa cu Putin.

Ei, bine, în mai puţin de patru luni, Rusiagate, ameninţarea punerii sub stare de acuzare şi sfârşitul precoce al administraţiei sale, adausul de 110 miliarde de la Arabia Saudită pentru livrarea de arme şi promisiunea de a ajunge la 350 miliarde în 10 ani, l-au ''normalizat'' pe Trump. Atitudinea lui Trump a luat în considerare şi interesul personal, fiind propietar a 30 de companii care operează în Orientul Mijlociu, mai precis în Arabia Saudită, Emiratele Arabe şi Qatar. La Riad, în faţa a 50 de şefi de stat şi de guvern, majoritatea islamici, Trump, mai întâi de toate, a iertat Islamul şi a exclus orice legătură între Islam şi terorism: ''Nu e o bătălie între credinţe, religii sau ideologii, ci între criminali barbari şi persoane bune, paşnice care vor să protejeze viaţa''. Apoi s-a mutat către relativismul religios care pune pe acelaşi plan ebraismul, creştinismul şi islamismul: '' Dacă cele trei credinţe se unesc, pacea e posibilă în toată lumea''. Cu alte cuvinte a pus pe umerii statelor musulmane sarcina eradicării terorismului.

Acum Trump s-a aliniat pe aceleaşi poziţii cu Obama, cu Uniunea Europeană, cu Turcia, cu Arabia Saudită şi cu Israelul, titrează Il Giornale. A aderat la strategia care de fapt promovează înfruntarea dintre suniţi şi şiiţi în Siria şi Irak, imaginându-şi că lasându-i să se căsăpească între ei cât mai mult timp posibil, va fi slăbit şi Iranul şi va putea apoi acţioneze în teritoriu profitând de resursele întregii zone. E vorba de o nebunie impusă de puteri oculte care aspiră la o Nouă Ordine Mondială. Şi între timp terorismul islamic globalizat seceră vieţi în fiecare zi, peste tot în lume. Din acest război nimeni nu se va salva până când nu vor lupta uniţi pentru a înfrânge rădăcinile răului: Islamul, care spală minţile unor ''păpuşi'' şi permite ''păpuşarilor'' să dezlănţuie ''războaiele lor sfinte''.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate