Cristiano Ronaldo s-a dat de gol în fața instanței

Cristiano Ronaldo s-a dat de gol în fața instanței

„Nu am avut niciodată probleme în Anglia. De aceea mi-ar plăcea să revin acolo”, așa a sunat una dintre declarațile starului lusitan, în timpul audierilor de la Tribunalul din Madrid

Pe data de 31 iulie, Cristiano Ronaldo, starul absolut al lui Real Madrid, s-a prezentat în fața instanței iberice, pentru a fi audiat în urma acuzațiilor de fraudă fiscală de 14,7 milioane de euro.

„Eu am doar 6 clase”

Recent, presa din Spania a făcut publice câteva înregistrări cu mărturiile fotbalistului portughez pe care le-a susținut în fața judecătoarei de la Tribunalul din Madrid.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lângă faptul că a afirmat că nu deține studii superioare și că nu este vinovat pentru fraudă fiscală, lusitanul în vârstă de 32 de ani a recunoscut că își dorește să revină în Anglia, acolo unde e așteptat de fanii lui Manchester United. „Nu am avut niciodată probleme în Anglia. De aceea miar plăcea să revin acolo. Eu am doar 6 clase. Știu doar să joc fotbal, nu să mă ocup de taxe. Dacă trebuie să plătesc mai mult, plătesc. Nu vreau probleme. Când merg undeva, mereu plătesc cât trebuie să plătesc. Și le spun și angajaților mei. Adevărul iese mereu la iveală. Eu cred că taxele către stat au fost plătite în mod corect”, ar fi declarat Ronaldo, potrivit „AS”.

Înainte de înfățișarea de pe 31 iulie, jurnaliștii iberici au titrat că lusitanul s-a speriat de proces, lucru care l-a determinat să se gândească la o eventuală plecare din Spania.

În cazul în care va fi găsit vinovat de evaziune fiscală, Cristiano Ronaldo riscă 15 ani de închisoare şi o amendă de 75 de milioane de euro.