Crin Antonescu efectuează o vizită oficială în Austria

Crin Antonescu efectuează o vizită oficială în Austria

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, va efectua, azi şi marţi, o vizită oficială în Austria, la invitaţia preşedintelui Consiliului Federal, Michael Lampel.

Potrivit unui comunicat al Senatului, programul vizitei oficiale include întâlniri la nivel parlamentar, cu preşedintele Consiliului Naţional, Barbara Prammer, preşedintele Consiliului Federal, Michael Lampel, cu reprezentanţi ai Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Consiliului federal, precum şi o primire la preşedintele federal, Heinz Fischer, informează Agerpres.

Totodată, vor avea loc întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Austria şi cu membri ai Asociaţiei Industriaşilor din această ţară.

Cooperarea bilaterală româno-austriacă, aderarea României la Schengen, Strategia Dunării, exercitarea controlului de subsidiaritate, viitorul UE, problematica minorităţilor şi întărirea componentei parlamentare a dialogului bilateral vor fi principalele teme de discuţie abordate în cadrul întâlnirilor oficiale, precizează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din delegaţia oficială a României, condusă de Crin Antonescu, fac parte Vasile Nistor, vicepreşedinte al Senatului şi preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie România-Austria, şi Dan Mihalache, secretar general al Camerei Superioare a Parlamentului.