Criminala de la Dristor 1. DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE: „Era însoţită de un bărbat în vârstă de 40 de ani…”

Criminala de la Dristor 1. DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE: „Era însoţită de un bărbat în vârstă de 40 de ani…”

Magdalena Şerban, femeia în vârstă de 36 de ani din Craiova arestată pe 14 decembrie și cunoscută de întreaga Românie drept criminala de la metrou a făcut, la începutul acestei luni, un gest incredibil care a ieșit recent la suprafață.

Magdalena Șerban, criminala de la metrou șochează din nou. Arestată pentru omor şi tentativă de omor după ce a împins două tinere în faţa metroului, femeia a fost, la începutul lunii decembrie împreună cu un bărbat la un cinematograf din Bănie şi a văzut filmul „Crima din Orient Expres“, potrivit Antena 3. 

Femeia de la casa de bilete a povestit că a recunoscut-o imediat pe Magdalena Şerban în momentul în care au fost făcute publice imaginile de la metrou, scrie Adevărul. „A venit la cinematograf la începutul lunii decembrie de trei ori în şapte zile. Prima data a întrebat cât costă biletele la film, însă nu a avut bani suficienţi să le cumpere. Era însoţită de un bărbat în vârstă de 40 de ani, un om al străzii, iar ea era la fel îmbrăcată ca atunci când a comis crima de metrou. A doua oară au venit şi au cumpărat bilete la filmul «Crima din Orient Expres», iar ulterior aceasta a revenit, s-a uitat pe afişe şi a plecat. Era dezaxată şi cu privirea pierdută. Nu căuta ceva anume. Nu mi-a venit să cred că am stat faţă în faţă cu o criminală“, a povestit femeia care le-a vândut biletele la film.

Magdalena Șerban a împins o fată pe șinele de la metrou în stația Dristor 1, fapt în urma căruia tânăra și-a pierdut viața sub garnitura de la metrou. Comportamentul femeii a fost atent analizat de psihologi și au apărut informații potrivit cărora femeia ar fi avut discernământ în urma comiterii faptelor de omor și tentativă de omor cu o altă fată cu care a procedat la fel, în stația Costin Georgian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din fericire, prima victimă a Magdalenei Șerban a opus rezistență și a fost de neclintit în fața forței fizice a femeii. Alina Ciucu, cea care nu a fost la fel de norocoasă precum prima victimă a dezaxatei de la metrou și-a pierdut viața, fiind împinsă în fața metroului cu doar câteva secunde înainte ca acesta să ajungă în stație.