Criminala de la Metrou s-a ales cu un nou dosar penal

Criminala de la Metrou s-a ales cu un nou dosar penal

Criminala de la Metrou s-a mai ales cu un nou dosar penal. Magdalena Șerban va fi cercetată și pentru ultraj după ce reprezentanții Penitencialului Jilava au făcut o plângere la Parchetl .Conform actelor, femeia a amenințat cu moartea două agente de supraveghere din zona de detenție.

Denisa Ene, purtător de cuvânt al Spitalului Penitenciar Jilava, a declarat că „În data de 18 decembrie 2017, persoana privată de libertate M.Ş, arestată preventiv pentru sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, fără un motiv anume, a adresat înjurii şi ameninţări cu moartea asupra a două agente supraveghetor din zona de deţinere. Conform dispăziţiilor legale, s-a procedat la anunţarea conducerii unităţii, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Conform articolului 257 CP, care spune că „ameninţarea săvârşită prin mijloace de comunicare împotriva unui funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege. Administraţia locului de detenţie va dispune măsurile disciplinare prevăzute de3 legislaţia în vigoare„

Ca urmare a acestor fapte, ea va fi cercetată şi pentru ultraj.

 

Ne puteți urmări și pe Google News