Editura Evenimentul si Capital

Crimele unui militar fără voie - încorporare, condamnare, eliberare | VIAȚA LA CURTE

Autor: | | 5 Comentarii | 4570 Vizualizari

Dorul de libertate îi scormonea gândurile și inima, adâncindu-i, zilnic, rănile pe care încerca să le ascundă. Ar fi dat orice pentru câteva ore de libertate.

Viața nu are găuri să poți trage cu ochiul la ce va urma. Și, la o adică, n-ai nicio garanție că ai putea schimba ceva. Lucian primise ordinul de încorporare ca o pedeapsă: un an și patru luni într-o unitate militară din Berceni. Tineri cu înfățișări ciudate, strânși gloată în răcoarea dimineții, privind zăpăciți și temători spre ma- mele ce-și ascundeau lacrimile în pumni.

Parcă am pleca la război! Ce naiba jeliți așa? Își spunea indignat Lucian. Pe el nu-l însoțise nimeni, iar singurătatea asta îi irita și mai mult nervii. Ura armata și uniformele militare, ura că era obligat să ducă o viață pe care nu și-o dorea.

După 10 luni se simțea alt om : avea sufletul atât de pustiu, că-i crescuse- ră bălării. Era de nerecunoscut. Mânca rar, fără foame, privindu-și camarazii cum se imbecilizează, dormind la comun și masturbându-se pe ascuns sub pături. E miezul nopții și Lucian stătea în post. Cu arma pe umăr, părea o gloabă înhămată la jug, sătulă de muncă și de viață. Își înfigea privirea adânc în întuneric, încercând să-și imagineze luminile și zgomotul orașului în care oameni fără griji dormeau în paturi pufoase, strângând în brațe trupuri iubite.

Dorul de libertate îi scormonea gândurile și inima, adâncindu-i, zilnic, rănile pe care încerca să le ascundă. Ar fi dat orice pentru câteva ore de libertate. Ceasul greu al deciziei sosise: acum ori niciodată. Nu-și mai amintește cum a sărit gardul unității fără să alerteze pe nimeni. Cu arma în mănă și cu inima bătând să-i sfâșie uniforma, gonea pe străzi ca un nebun. Unde voia să ajungă? Cine mai știe? Nicăieri și oriunde. Incapabil să-și adune mințile, beat de libertate și groaznic de obosit, s-a așezat pe marginea unei borduri.

Ce dracu am făcut? Dacă mă caută ăștia? Cum mă întorc înapoi? Nu, înapoi eu nu mă mai duc! Mai bine mor.

Și tot purtând dialoguri imaginare cu propria conștiință, l-au cuprins brusc teama și remușcarea. Și-a ridicat ochii spre cer, căutând răspunsuri, dar cerul era mut. Dumnezeu nu-l iubise niciodată, probabil nici nu se sinchisea de zbaterile lui.

Avem timp să terminăm rapoartele astea într-o oră?

Hai că le scriu eu și tu îmi dictezi.

Lucian a tresărit speriat. Nu era singur. Se auzeau voci în spatele lui. A strâns puternic arma la piept și a privit peste umăr.

O mașină de poliție! Ăștia pe mine mă caută.

Trebuia să ia o decizie rapidă.

Ce porcărie cu rapoartele astea. Pierzi o grămadă de timp.

Mie imi spui? Sunt așa de obosit. De o lună de când s-a născut Ana nu mai închid un ochi. Măcar aici e liniște. Nu spăl biberoane, completez hârtii.

Taci că și a mea vrea copii. Nu mă speria acum cu biberoane și nopți nedormite.

Dialogul celor doi polițiști suna, în urechile lui Lucian, ca o condamnare la moarte: raport, hărtii. Nu voia să se predea!

Își simțea mintea impietrită, iar degetele mainii căutau deja forma trăgaciului. S-a apropiat de portiera mașinii, ca o umbră neagră și difor-mă, descărcând, fără discernământ, toate cartușele în trupurile celor doi polițiști.

Erau prea tineri ca să creadă că pot muri. Și prea nevinovați. Pe unul avea să-l plângă un prunc abia născut și o soție sfâșiată de durere, pe celălalt o fată tânără și frumoasă, ce se visa mireasă.

Viața lor s-a ridicat ușoară ca un fum, scutindu-i de corvoada întoc- mirii rapoartelor și de oboseala biberoanelor și a scutecelor.

S-a dat alarma generală- era căutat un militar în termen, înarmat, periculos, care ucisese cu sânge rece doi polițiști.

Procurorul desemnat să se ocupe de caz venise să asiste la autopsia celor două cadavre. Băieți tineri, ciuruiți de o armă dezlănțuită, destine frânte mult prea devreme și fără rost.

Pe ăsta l-a îngăurit bine de tot. constata rece și sec medicul legist. Un copil. Abia îi născuse nevasta. Ce nenorocit, domne, ce nenorocit!

Procurorul a înghițit în sec, gândind că acasă îl așteptau două brațe calde de copil și doi ochi voioși care- i spuneau tati. Cum ar fi fost dacă în locul polițistului....

Și-a alungat gândurile negre cu un gest violent al mâinii, scrâșnind din dinți și sperând că va găsi criminalul cât mai repede.

Deși văzuse zeci de cadavre, ochii aceia umezi și reci nu-i va uita toată viața.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate