CRIMĂ CU EFECT ÎNTÂRZIAT. Înjunghiat pe stradă, un bucureștean a refuzat internarea și A MURIT după trei zile

CRIMĂ CU EFECT ÎNTÂRZIAT. Înjunghiat pe stradă, un bucureștean a refuzat internarea și A MURIT după trei zile

Cadavrul unui om, de 43 de ani, a fost găsit, sâmbătă, sub o conductă de termoficare, la trei zile după ce a fost înjunghiat. Criminalul a fost prins și arestat. În cursul anchetei, s-a descoperit victima refuzase ajutorul medicilor.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul D.G.P.M.B. au fost sesizate, sâmbătă, cu privire la faptul că în zona intersecţiei străzilor Pieptănari şi Cladova, sub o conductă de termoficare, a fost descoperit cadavrul unui bărbat, în vârstă de aproximativ 43 ani, ce prezenta o plagă înjunghiată în zona abdomenului, transmite Parchetul Tribunalului București. În urma cercetărilor efectuate, criminaliștii l-au identificat, duminică, pe autorul agresiunii în persoana lui Florin Adrian Nica. Anchetatorii au stabilit că, miercurea trecută, 19 martie 2014, în jurul orei 18:20, în timp ce se afla în pe Calea Ferentari, acesta l-a înjunghiat pe bărbatul de 43 de ani cu un briceag, părăsind zona imediat după săvârşirea faptei. „Din informațiile obținute de criminaliști în acest caz reiese că victima a refuzat internarea. Apoi, noi am fost sesizați că a decedat”, a declarat pentru EVZ procurorul Corina Paraschivescu, din cadrul Parchetului Tribunalului București. Anchetatorii au mai stabilit că victima, un om al străzii, a fost condus la spital, după ce i s-a făcut rău. Ajuns acolo, însă, el și-a revenit și nu a mai vrut să stea. A plecat spre locuința sa improvizată, din Cartierul Ferentari. Descoperit, sâmbătă, sub conducta de termoficare, omul străzii au fost dus la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”. Acolo, legiștii au stabilit că există o cauză directă între rana provocată de briceag și moarte avictimel. Drept urmare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, pe 24 martie 2014, reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a lui Nica, cercetat pentru omor. În cursul aceleiaşi zile, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.