CRIMA CARE A ÎNFIORAT ROMÂNIA. Ultimul chinez condamnat PE VIAŢĂ a fost ELIBERAT

CRIMA CARE A ÎNFIORAT ROMÂNIA. Ultimul chinez condamnat PE VIAŢĂ a fost ELIBERAT

Unul dintre cei trei chinezi condamnaţi, pentru prima oară, pe viaţă în România, a fost eliberat şi expulzat în ţara sa natală, după 22 de ani de detenţie. Alături de alţi doi conaţionali, eliberaţi în 2014 şi în 2015, Chai Yi Feng a comis una dintre cele mai înfiorătoare crime care a şocat România anilor 90: a ucis doi soţi, i-a înghesuit în două geamantane şi i-a abandonat în portbagajul unei maşini. „Evenimentul zilei” a scris, pe larg, în septembrie 1994 despre acest caz. După mai bine de 22 de ani, redăm filmul crimei care a avut loc într-un apartament din Cartierul Colentina, aşa cum reiese din decizia de condamnare a celor trei chinezi.

Un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) a anunţat, vineri, expuzarea din România a unui cetăţean chinez, eliberat condiţionat din Penitenciarul Codlea, după 22 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. În anii 90 a fost considerată una dintre cele mai şocante crime care au avut loc pe teritoriul ţării noastre. Doi soţi chinezi au fost găsiţi morţi, înghesuiţi în două geamantane. Autorii oribilului asasinat au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. Doi dintre aceştia, Zhyang Xi Duo şi soţul ei, Tong Xiao Lun, au fost eliberaţi după ispăşirea a 20, respectiv, 21 de ani de închisoare, în anii 2014 şi 2015. Cel de al treilea, Chai Yi Feng, a ieşit din puşcărie, condiţionat, după 22 de ani de detenţie. Cei doi soţi asasini au obţinut protecţie subsidiară de la statul român, de teama că, la întoarcerea în China i-ar putea aştepta pedeapsa capitală. În cazul lui Chai Yi Feng, însă, eliberat condiţionat la sfârșitul lunii decembrie din Penitenciarul Codlea, autorităţile române au decis să îl expulzeze şi să îi interzică intrarea pe teritoriu României, timp de 5 ani.

Cinci ani de procese

Cei trei chinezi au fost condamnaţi pe viaţă la capătul unui proces care s-a întins până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, prin sentinţa penală nr. 133/24.07.1997, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, sectia a ll-a penala, cei trei au fost condamnaţi la pedepse de câte 20 ani închisoare sporite cu 5 ani, în final câte 25 ani închisoare pentru omor deosebit de grav, unul dintre inculpaţi fiind condamnat şi pentru savârsirea unei infracţiuni rutiere. Această sentinţă a fost modificata în apel, după ce atât chinezii cât şi Parchetul au făcut recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Pe 23 noiembrie 1998 Curtea de Apel Bucureşti sectia a ll-a penala i-a condamnat pe cei trei chinezi la pedeapsa detenţiei pe viaţă. Deizia a fost menţinut şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 2009.

Ne puteți urmări și pe Google News

Victimele - soţ şi soţie

În decizia de condamnare a celor trei ucigaşi chinezi se arată că, la începutul lunii septembrie 1994, Chang Yi Feng a venit de la Braşov în Bucureşti, unde a fost găzduit de soţii Tong Xiao Lun si Zhang Yi Duo, dintr-un bloc situat în Al. Dobrina nr. 2 sectorul 2. Aşa cum reiese din datele anchetei, cei trei planificaseră uciderea lui Zheng Bo şi a soţiei sale, care aveau o afacere în Complexul Europa, în scop de jaf. Drept urmare, Zhang Yi Duo a telefonat la reşedinta celor două vic­time, invitându-i, în seara zilei de 3 septembrie, sa ia masa şi să discute împreună. Anchetatorii arată că, în locuinta soţilor Tong Xiao Lun si Zhang Yi Duo, cele doua victime au fost ucise de cei trei inculpaţi prin aplicarea de lovituri la nivelul craniului, cu un corp contondent şi strangulate. Dupa uciderea celor doi soţi, Tong Xiao Lun si Chai Yi Feng au pus cadavrele în doua valize lasându-le în apartament. Bărbaţii au mers, apoi, în locuinta victimelor, revenind în scurt timp în Al. Dobrina nr. 2 sectorul 2, unde  Zhang Yi Duo încercase să înlature petele de sânge si celelalte urme existente.

Valizele le-au fost sicriu

Apoi, Tang Xiao Lun şi Chai Yi Feng au înghesuit cadavrele în două valize pe care le-au pus în portbagajul maşinii victimelor. Tang s-a urcat la volan, deşi u avea permis de conducere, şi, împreună cu Chai, s-au deplasat până pe şoseaua de centura a Capitalei, abandonând autovehicolul într-un spaţiu verde, pe raza comunei Cernica, judeţul Ilfov. Au acoperit maşina cu crengi şi verdeaţă, pentru a nu fi văzută din şosea.

Pentru a îngreuna identificarea maşinii, cei doi ucigaşi au aruncat numarul de înmatriculare al autoturismului şi mănuşile folosite în acoperirea locului unde au abandonat vehiculul. Cei doi au revenit în Bucureşti, parcurgând o parte din drum pe jos şi, apoi, cu un taxi. Chai Yi Feng a parasit, apoi, capitala revenind în municipiul Braşov.

Au susţinut că sunt nevinovaţi

După ce au fost prinşi şi arestaţi, cei doi soţi acuzaţi de crimă au susţinut constant că sunt nevinovaţi, într-un final admiţând că s-ar putea face vinovaţi cel mult pentru favorizarea autorului. Femeia a mai susţinut că autorul dublului asasinat este Chai Yi Feng, insistând în reducerea pedepsei.

Instanţele au motivat condamnările pronunţate pe baza actelor medico-legale care au stabilit fără echivoc că moartea ambelor victime s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimarea gâtului, dar s-au constatat şi numeroase leziuni cervicale şi cranio-cerebrale cu plăgi şi bolta de craniu produse cu un corp dur. În fapt, loviturile în cap au fost fatale celor două victime. Printre dovezile aduse de criminaliştii Poliţiei Române se numără declaraţiile parţiale de recunoaştere a inculpaţilor, dar şi raportul de expertiză criminalistic privind petele de sânge gasite asupra rochiei femeii acuzate de crimă.

Soţii condamnaţi au cerut să rămână în România

În martie 2015, Tong Xiao Lun a fost eliberat din Penitenciarul Ploieşti, unde era încarcerat, după ce magistraţii de la Tribunalul Prahova au decis să admită propunerea de eliberare condiţionată formulată de Comisia de Propuneri din cadrul penitenciarului.

Potrivit articolului 55 indice 1 din vechiul Cod penal, cel condamnat la detenţie pe viaţă poate fi eliberat condiţionat după executarea efectivă a 20 de ani de închisoare, în anumite condiţii. În anul 2014, cetăţeanului chinez i-a fost acordată de către statul român protecţie subsidiară, ceea ce înseamnă că acesta poate să rămână în România, având în vedere că întoarcerea în ţara de origine ar putea să îi fie fatală. În septembrie 2014, magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis propunerea de eliberare condiţionată şi a chinezoaicei Zhang Yi Duo, soţia lui Tong, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Târgşor, dispunând punerea în libertate a condamnatei.