Creșterea economică înregistrată de România în trimestrul II din 2014, peste media din UE

Creșterea economică înregistrată de România în trimestrul II din 2014, peste media din UE

România a avut, în trimestrul II din 2014, comparativ cu aceeași perioadă din 2013, o creștere a PIB-ului de 1,5% pe serie ajustată sezonier, iar pe semestrul I din 2014 față de aceeași perioadă de anul trecut, economia a crescut cu 2,6% pe seria ajustată sezonier. Per total creșterea economică este peste media din UE, arată datele făcute publice de Institutul Național de Statistică.

Potrivit Raportului Competitivității Globale 2014-2015, citat de România TV, cel mai mare salt de competitivitate dintre toate statele Uniunii Europene l-a avut anul acesta România, care a urcat 17 locuri în topul celor mai competitive țări din lume, pozitionându-se pe locul 59 din 144.

De altfel, în raportul World Economic Forum, România a fost caracterizată ca având drept o economie bazată pe eficiență, cu domenii în care performanțele s-au făcut remarcate mai ales pe plan european. Progresele substanțiale pe care țara noastră le-a făcut sunt vizibile mai ales în domeniile „infrastructurii" și „eficienței guvernamentale", trendul general fiind unul ascendent pentru România, consemnează Wmai EF.  La capitolul "inovare", România a urcat 31 de pozitii, de pe locul 97 anul trecut pe 66 anul acesta.  La capitolul „mediu macroeconomic" țara noastră este pe locul 46 din 144. La capitolul  „dimensiunea pieței" și „capacitatea de protejare a investitorilor" România este pe locul 45. La capitolul „dezvoltare tehnologică" România este pe locul 47. La capitolul „educație superioară și pregătire profesională" România se află pe locul 58 mondial.  Nivelul de trai Datele INS privind majorarea consumului, arată un progres în privința creșteriinivelului de trai. În iulie 2014, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut cu 6,3% serie brută față de iunie, iar statisticile BNR ne arată că există prima creștere din ultimii cinci ani în zona creditelor de consum în lei. Totodată, românii s-au implicat mai mult în domeniul turistic în postură de consumatori. Comparativ cu 2013, numărul de turiști români care s-au cazat a crescut cu 94.000 - în iulie 2014, comparativ cu aceeași perioadă din 2013, sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică înregistrând creșteri cu 3,7%, respectiv 4,1%.

Ne puteți urmări și pe Google News