Creştere explozivă a transportului aerian. Aeroporturile nu vor mai face faţă

Creştere explozivă a transportului aerian. Aeroporturile nu vor mai face faţă

Sectorul aerian va creşte la nivel european cu 40% până în anul 2030, iar aeroporturile existente nu vor putea face faţă, existând riscul unei lipse de capacităţi pentru cel puţin două milioane de zboruri, a declarat Mihaela Ştefanovici, expert juridic la Regional Air Services, în cadrul conferinţei PRIA Aviation.

"La nivel european, companiile aeriene şi aeroporturile generează peste 140 de miliarde de euro, iar în acest sector sunt angajate circa 2,3 milioane de persoane. Creşterea preconizată până în anul 2030 este de 40%, existând riscul unei lipse de capacităţi pentru cel puţin două milioane de zboruri", a declarat Ştefanovici.

Potrivit acesteia, în timp ce marile aeroporturi din Europa se confruntă cu o lipsă de capacitate, aeroporturile mici se lovesc de problema resurselor financiare in lipsa asigurării finanţării publice.

"Aeroporturile ar trebui să aibă criterii de performanţă, în funcţie de cererea de servicii de pe piaţă. În acest moment se conturează o cerere mai mare pentru aeroporturile care deservesc aeronave mici şi care în lipsa finanţării nu vor reuşi să supravieţuiască, iar avioanele mici vor trebui să migreze spre aeroporturi mai mari, plătind astfel preţuri mai mari şi, în acelaşi timp utilizând o infrastructură care nu a fost proiectată pentru aşa ceva", a susţinut reprezentanta companiei aeriene.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ea a arătat că 77% dintre aeroporturile europene sunt deţinute de stat, însă ele au susţinut doar 53% din trafic.

"La nivel european este recunoscut faptul că există concurenţă între aeroporturi. Aeroporturile de stat au fost gândite ca surse de dezvoltare regională şi au beneficiat de finanţări. Astfel că s-au interzis discriminările între acordarea de finanţare aeroporturilor în funcţie de structura acţionariatului. În România, această prevedere a fost privită cu deosebită reticenţă, iar în ultimii zece ani, finanţările publice au fost spre aeroporturile de stat", a mai spus Ştefanovici.