Editura Evenimentul si Capital

Cele mai BIZARE creaturi ale MĂRII. Un RUS le-a FOTOGRAFIAT. GALERIE FOTO ŞOCANTĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 2333 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Un cercetător rus a ajuns faimos datorită fotografiilor sale în care apar cele mai bizarre creaturi ale mării. Pozele au ajuns virale.

Aceste creaturi nu par a fi de pe Terra, dar un cercetător rus, Roman Fedortsov, care străbate în lung şi-n lat oceanele, a reuşit să le imortalizeze prin nişte fotografii uimitoare.

Exploratorul, care provine din oraşul Murmansk, Rusia a afirmat că tradiţia de a fi pescar a fost transmisă din tată în fiu, din generaţie în generaţie.

Acesta munceşte la intervale de trei luni, navigând în jurul lumii, inclusiv în zone mai calde precum apele din Africa.

Discutând despre fotografiile sale, acesta a spus că: “Eu consider că toţi peştii sunt frumoşi în felul lor unic. Nu aş putea spune că unii sunt urâţi sau chiar monstruoşi”.

“Peştii periculoşi trăiesc de obicei în apele foarte adânci din mările din sud, sau din Oceanul Atlantic. Nu se găsesc şi în apele din nord”.

Majoritatea acestor creaturi sunt de culoare rosie sau neagră. Culorile sunt perfecte pentru a nu fi văzuţi de alţi prădători.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate