Editura Evenimentul si Capital

CUM vă PUTEȚI CALCULA viitorul SALARIU. COTELE OFICIALE care se vor plăti în 2018. CINE le SUPORTĂ, CINE le VIREAZĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 735 Vizualizari

Guvernul va reduce, la 1 ianuarie 2018, numărul de contribuții sociale obligatorii pe care trebuie să le plătească angajatorii pentru propriii salariați, conform unui act normativ publicat vineri în Monitorul Oficial.

Cote oficiale. De anul viitor, vor exista doar trei contribuții sociale obligatorii, față de șase, câte sunt acum, reiese din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Documentul a fost publicat deja în Monitorul Oficial și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018, precizează RTV.

  • contribuția la pensii pentru condiții normale de muncă, în cotă de 25%, ce va fi în totalitate în sarcina salariatului:

- dacă este vorba de condiții deosebite de muncă, angajatorul va avea în sarcină o cotă suplimentară de 4% (deci 29% în total, salariat + angajator);

- dacă este vorba de condiții speciale de muncă, angajatorul va avea în sarcină o cotă suplimentară de 8% (deci 33% în total, salariat + angajator);

  • contribuția la sănătate, în cotă de 10%, ce va fi în totalitate în sarcina salariatului;
  • contribuția asiguratorie pentru muncă, în cotă de 2,25%, ce va fi în totalitate în sarcina angajatorului.

Pentru salariații care lucrează în condiții normale, se va datora CAS de 25%, însă dacă va fi vorba de condiții mai grele de muncă, se va datora CAS de 29% sau 33%. Cu alte cuvinte, angajatorul va datora CAS, împreună cu salariatul, numai când vine vorba de condiții mai grele de muncă.

Referitor la CAM (contribuția asiguratorie pentru muncă), aceasta va îngloba celelalte patru contribuții sociale existente în momentul de față. Mai precis, contribuția asiguratorie pentru muncă va fi formată din actualele contribuții pentru șomaj, concedii medicale, riscuri profesionale și creanțe salariale. Banii strânși din contribuția asiguratorie pentru muncă (2,25%) vor fi împărțiți după cum urmează:

  • 15% se va duce la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale;
  • 20% se va duce la bugetul pentru șomaj;
  • 5% se va duce la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale;
  • 40% se va duce la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru plata concediilor medicale;
  • 20% se va duce la bugetul de stat, într-un cont distinct.

În mod normal, doar salariatul va datora CAS și CASS, dar angajatorul se va ocupa de calcularea, reținerea și plata lor către stat. Apoi, contribuția asiguratorie pentru muncă va cădea exclusiv în sarcina angajatorilor. În prezent, în afară de contribuția la șomaj, ce este suportată în mod egal de salariat și angajator, contribuțiile pentru concedii medicale, riscuri profesionale și creanțe salariale cad numai în sarcina angajatorului.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate