Editura Evenimentul si Capital

CORESPONDENȚĂ DIN SUA. Klaus Iohannis a susținut prima sa intervenție la ONU

Klaus Iohannis la ONU
Autor: | | -1 Comentarii | 1020 Vizualizari

Președintele Klaus Iohannis a vorbit astăzi, pentru prima dată, la Summitul ONU. El a susținut o intervenție pe tema sărăciei. Șeful statului a anunțat că România va revizui Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă, urmând ca aceasta să aibă la bază susținerea incluziunii persoanelor cu dizabilități, a tinerilor și a femeilor, în politicile de dezvoltare. La final, șeful statului nu a mai văzut parapetul de la pupitrul unde a vorbit și, când să plece, s-a împiedicat ușor de el. Tot astăzi, în cadrul acestui Summit a vorbit și președintele SUA, Barack Obama. O româncă, Ruxandra Diaconescu, a fost aleasă să vorbească în deschiderea sesiunii privind egalitatea de gen.

"În cazul României, vom revizui Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă, pentru a integra noile Obiective de Dezvoltare. Excluziunea socială este identificată ca o provocare majoră la adresa implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. În Strategia românească revizuită, se va pune accentul pe susținerea incluziunii persoanelor cu dizabilități, a tinerilor și a femeilor, în politicile de dezvoltare. Eradicarea sărăciei reclamă oportunități decente de angajare, iar prevenirea și evitarea excluziunii sociale necesită politici de coeziune socială", a susținut Klaus Iohannis.

Șeful statului a precizat că România este pregătită să ia parte la procesul de revizuire și de monitorizare ale implementării noi Agende, pentru a împărtăși din experiența sa cu alte State Membre.

"Obiectivul noii Agende este să eradicheze sărăcia în toate formele sale și să asigure o dezvoltare durabilă în cele trei dimensiuni proprii, de manieră echilibrată și integrată. Efortul pe care îl vom face în următorii 15 ani va demonstra că noi, toate statele membre ONU, ne-am angajat ferm să împlinim ambițioasa și nobila aspirație de a elibera oamenii de flagelul sărăciei", a mai spus Iohannis.

Șeful statului a subliniat că sărăcia ar putea duce la disperare și frustrare, ceea ce s-ar putea transforma în sămânța extremismului și a violenței.  

"Orice națiune are obligația de a salva oameni"  

"După cum am putut observa în ultimele luni, sute de mii de oameni au fugit din calea războiului, în cautarea unei vieți mai bune, intrând în Europa, deseori prin mijloace riscante. Acest flux din ce în ce mai mare de migranți din Orientul Mijlociu și Africa a determinat țările europene să depună eforturi masive pentru a face față unui dezastru umanitar de proporții masive. Ne confruntăm cu o criză complexă. Este vorba de aspecte umanitare, de o criză a protejării granițelor, de o criză a integrării și de o criză financiară. Dacă nu găsim cele mai adecvate mijloace de a le soluționa pe fiecare dintre ele, fiecare val de migrație îl va depăși pe cel anterior. Orice națiune are obligația de a salva oameni, de a-i susține și de a-i proteja", a mai spus Iohannis.

Toate țările trebuie să se asigure că politicile adecvate sunt pregătite pentru implementarea Agendei. Țările trebuie să promoveze instituții efective și incluzive și să creeze politici bazate pe statul de drept, drepturile omului, drepturile femeii, egalitatea de gen și capacitarea femeilor.  

Planul pentru următorii 15 ani  

Liderii lumii, reuniţi în summit la ONU, au adoptat vineri un plan ambiţios de dezvoltare durabilă pentru următorii 15 ani, ale cărui costuri sunt estimate la mai multe mii de miliarde de dolari anual, informează AFP şi DPA.

Planul stabileşte, pentru orizontul anului 2030, 17 obiective de dezvoltare durabilă, printre care eradicarea sărăciei extreme, accesul universal la educaţie şi la sănătate, promovarea femeilor, reducerea inegalităţilor, combaterea încălzirii climatice.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat „un program care reflectă aspiraţiile tuturor, de pretutindeni, de a-şi duce viaţa în pace, în securitate şi demnitate, pe o planetă sănătoasă”, cerând, pentru un prim pas, „tuturor guvernelor să adopte la Paris, în decembrie, un acord solid şi universal privind schimbările climatice”.  

România susține egalitatea de gen  

Tot astăzi, șeful statului a vorbit și în cadrul reuniunii mondiale a liderilor privind realizarea egalității de gen și capacitarea femeilor. 

 El a subliniat că "nediscriminarea, inclusiv cea privind criteriile de gen, este una dintre cele mai importante valori ale oricărei societăţi moderne, deoarece egalitatea dintre femei şi bărbaţi nu este doar o chestiune de drepturi ale omului, ci şi o condiţie prealabilă pentru justiţie socială, dezvoltare şi pace".

Şeful statului a amintit că adoptarea, în 1995, a Declaraţiei şi a Platformei de Acţiune de la Beijing, în timpul celei de a patra Conferinţe mondiale privind femeile, a fost unul dintre cei mai importanţi paşi în dezvoltarea unei strategii pe termen lung bazată pe o voinţă politică autentică şi pe angajamentul statelor de a progresa pe calea asigurării egalităţii de gen. Iohannis a precizat că în acest context, o mişcare de solidaritate la nivel internaţional privind egalitatea de gen a fost mai mult decât necesară şi a felicitat UN Women pentru inţiativa de a lansa Campania HeForShe, care a fost lansată şi în România şi a cărei petiţii a fost semnată de peste 3.000 de români.

"În ce mă priveşte, sunt angajat personal, în cadrul Iniţiativei IMPACT 30 în lansarea unui nou sistem integrat care să urmărească, să raporteze şi să prevină toate formele de violenţă; în crearea unei noi profesii - expertul în egalitatea de gen - în întreaga Românie, precum şi în dezvoltarea şi implementarea programelor care să angajeze fetele şi băieţii în viaţa politică, socială şi economică, pentru a crea următoarea generaţie de lideri", a concis Iohannis.

El a declarat că este mândru că românca Ruxandra Diaconescu a fost aleasă să vorbească în deschiderea acestei sesiuni.  

Ce a mai făcut Iohannis în SUA  

Şeful statului şi-a început joi vizita oficială în SUA. În prima zi a vizitei sale, el s-a întâlnit cu reprezentanţi ai unor investitori instituţionali şi bănci de investiţii. 
 
Vineri, şeful statului a participat la deschiderea Summitului ONU privind adoptarea Agendei de dezvoltare post-2015. Pentru prima dată Papa Francisc a susţinut un discurs. Seara, Klaus Iohannis a participat la un dejun cu conducerile unor companii multinaţionale americane prezente sau care doresc să investească în România. De asemenea, el a avut întâlniri cu preşedintele celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, Mogens Lykketoft, şi cu omologul său din Turkmenistan, Gurbangulî Berdâmuhamedov.
 
Ieri, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu comunitatea de români din New York, dar şi cu omologul său chinez, Xi Jinping.



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate