Coreea de Nord ameninţă că "aruncă în aer" CASA ALBĂ. Guvernului american i s-au adus acuzaţii grave
- Daria Andrie ş
- 22 decembrie 2014, 11:25
Coreea de Nord a ameninţat, duminică, cu represalii Casa Albă şi alte obiective americane în cazul în care Statele Unite ar sancţiona Phenianul pentru atacul cibernetic asupra Sony Pictures.
Comisia Naţională de Apărare nord-coreeană (NDC) a dezminţit încă o dată că ar avea vreo legătură cu acest atac, ce a determinat Sony Pictures să anuleze lansarea prevăzută pentru ziua de Crăciun a peliculei "The Interview", o comedie despre un complot fictiv pus la cale de CIA pentru a-l asasina pe liderul nord-coreean Kim Jong-un.
Preşedintele american Barack Obama a declarat vineri că Phenianul a orchestrat operaţiunea.
"Vom răspunde pe măsură într-un moment, într-un loc şi un mod pe care le vom alege", a avertizat el.
NDC, citată de agenţia de presă oficială nord-coreeană, a replicat că armata şi populaţia Coreei de Nord sunt "pregătite pentru o confruntare cu Statele Unite, în toate spaţiile de conflict, inclusiv în cel al războiului cibernetic, pentru a le distruge citadelele".
"Contraatacul nostru cel mai dur va viza Casa Albă, Pentagonul şi continentul american (...), şi va depăşi cu mult contraatacul simetric anunţat de Obama", a adăugat NDC.
Coreea de Nord, care a mai lansat ameninţări la adresa Statelor Unite, a acuzat administraţia Obama că a fost "implicată profund" în realizarea acestui film.
Sony a anulat lansarea filmului "The Interview" în urma ameninţărilor hackerilor, care au postat documente interne ale companiei, inclusiv e-mailuri şi filme încă nelansate.
Potrivit Biroului Federal de Investigaţii al Statelor Unite, Coreea de Nord este responsabilă de atacul informatic care a vizat studiourile Sony, în noiembrie, administraţia Barack Obama anunţând că analizează modalităţi de ripostă.