Copil violat de prietenul de joacă

Copil violat de prietenul de joacă

Groază într-o familie din Timişoara. Un copil de cinci ani a fost violat de prietenul lui cel mai bun, de 13 ani. Au vizionat filme pentru adulţi împreună, după care unul dintre minori l-a violat pe cel mai mic.

Cei doi au ajuns în atenţia medicilor şi a procurorilor după ce s-a stabilit că adolescentul a întreţinut relaţii sexuale anale cu cel mai mic, care i se lăsase oarecum în grijă. S-a întâmplat duminică seara. Mama băiatului de cinci ani şi-a rugat o vecină să îi ţină fiul preţ de câteva ore, pentru că voia să meargă la biserică, pentru slujba de seară. Pruncul, în vârstă de cinci ani, a fost preluat de fiul vecinei, minor şi el, în vârstă de 13 ani, cei doi cunoscându-se şi jucându-se şi cu alte ocazii, fiind vecini. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, puştiul a recunoscut că s-a uitat împreună cu vecinul cel mic la filme pentru adulţi. După care, inspirat de cele văzute, l-a violat pe acesta. Minorul violator nu va păţi nimic Când mama i s-a întors acasă de la biserică, micuţul de vârsta grădiniţei acuza dureri, ceea ce a determninat-o pe femeie să îl ducă imediat la spital. "Medicii spitalului Louis Ţurcanu au stabilit că acest copil prezenta fisuri anale recente. El a rămas internat pentru îngrijiri medicale şi i se va acorda şi asistenţă psihologică", a declarat Mădălina Mezdrea, ofiţerul de presă al Poliţiei Timiş. Cu toarte acestea, la "telefonul copilului" nu a sunat nimeni, nici Poliţia, nici medicii de la Louis Ţurcanu care au preluat cazul. Oficial, reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţai Copilului au aflat nenorocirea abia luni, când au fost contactaţi pentru a da detalii despre cum vor interveni în acest caz. "Până acum pe noi nu ne-a informat nimeni", a declarat Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Pe de altă parte, violatorul scapă fără nicio pedeapsă. E prea mic, potrivit legii, pentru a răspunde pentru fapta sa. "A fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor. Dar întrucât violatorul este de 13 ani, chiar dacă acesta a recunoscut fapta comisă, nu are vârsta necesară pentru a răspunde penal pentru fapta sa. Cel mai sigur, în acest dosar nu se va dispune nicio măsură penală", a mai declarat Mezdrea.