Editura Evenimentul si Capital

Copil omorât de un lanţ al erorilor medicale | VIDEO

0fb4a8737612e300b825da60079b596c
Autor: | | 101 Comentarii | 0 Vizualizari

Moartea băieţelul de 3 ani, la Centrul Medical Unirea, pare să fi fost cauzată de aparatură care nu respecta standardele, dar şi de reacţia întârziată a medicilor.

„Evenimentul zilei” a analizat situaţia care a dus la moartea băieţelului de 3 ani, survenită la clinica de imagistică a Centrului Medical Unirea (CMU), şi a identificat un adevărat lanţ al erorilor medicale. Autopsia nu a arătat că micuţul ar fi suferit de o malformaţie care să fi cauzat decesul. Singura ipoteză care mai rămâne de investigat este cea a reacţiilor alergice la anestezice şi la substanţa de contrast. Oricare ar fi fost motivul, medicii au ratat resuscitarea copilului. Pe de o parte, aparatura medicală de urgenţă şi medicamentele nu au fost la îndemâna medicilor. Pe de altă parte, anestezista Iulia Negru, care a monitorizat copilul, nu s-a asigurat că va putea interveni în cazul unor com plicaţii. „În aceste condiţii, medicul nu ar fi trebui să accepte să facă anes tezia”, spun specialişti ATI. Dacă în urmă cu două zile, oficialii CMU recunoşteau că au avut o problemă cu aparatura, ieri au anunţat că totul a decurs perfect din punctul lor de vedere. Teste toxicologice nefinalizate Medicul Dan Tulbure, specialist cu o vastă experienţă în anestezie şi terapie intensivă, a avansat ieri ipoteza că decesul micuţului este posibil să fi survenit din cauza substanţei de contrast, dacă aceasta nu era de calitate. Sunt medicii din sistem care susţin că multe clinici particulare achiziţionează substanţe de contrast, anestezice şi reactivi ieftini, pentru a putea scoate profit cât mai mare. Reprezentanţii CMU încearcă să o scoată basma curată pe doc tori ţa care a efectuat anestezia copilului care a murit luni, în urma unei investigaţii RMN. Aceştia susţin acum că primul defibrilator folosit pentru resuscitarea băie-ţelului ar fi funcţionat şi că medicul avea o experienţă vastă în efectuarea anesteziilor la copii, având peste 300 de astfel de intervenţii la activ. Medicii legişti nu au reuşit, deocamdată, să clarifice acest caz, în trucât testele toxicologice şi histopatologice nu sunt gata. Tot ce au putut stabilit specialiştii de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) a fost că nu există o cauză evidentă a decesului - cum ar fi un infarct, un accident vascular cerebral sau o ruptură a unui vas mare de sânge. Anestezistul nu a văzut dosarul medical al băiatului David fusese programat pentru examenul RMN în urmă cu o lună, timp în care părinţii au ţinut legătura telefonic cu medicul anestezist. Cu toate acestea, dosarul medical al lui David, în care erau trecute pe larg informaţii despre afecţiunea de care suferea (tetrapareză spastică), nu a ajuns în mâna medicului anestezist. „Părinţilor li s-a cerut dosarul medical al băiatului, dar nu l-au adus la clinică”, se justifică Alexandru Popescu, director de comunicare CMU. El susţine că, în etapa de pregătire pentru intervenţie, medicul anestezist le-a explicat părinţilor ce substanţe va folosi, iar aceştia au avut confirmarea medicilor de la Viena că produsele sunt în regulă. Reprezentanţii clinicii afirmă că nu erau necesare teste care să verifice dacă micuţul era alergic la vreuna dintre sub stanţele folosite pentru anestezie şi RMN. „Nu a fost supravegheat pulsul copilului” Copilul a trecut cu bine peste cele 30 de minute de examinare, dar respiraţia şi ritmul cardiac au început să-i scadă în următorele 5 minute după finalizarea RMNului, când doar părinţii erau alături de el. „La 11.35, copilul a ieşit din sală, a mers într-o cameră alăturată să-şi revină. Pe parcursul trezirii, respiraţia şi pulsul au început să-i scadă, iar la 11.39 s-a declanşat protocolul de urgenţă”, a mai spus directorul CMU. Părinţii îi acuză pe medici că, în timpul intervenţiei, nu a fost su pravegheat pulsul copilului. Reprezentanţii clinicii susţin că funcţiile vitale ale băiatului au fost permanent monitorizate şi că micuţul a avut montat un pulsiometru, lucru pe care părinţii îl neagă. „Nu a existat un aparat pentru puls şi nici documente de preanestezie. Soţul meu şi-a dat seama că David nu mai respira, nu medicii”, spune Florina Constantineanu, mama băieţelului. "Medicii le-au solicitat părinţilor dosarul medical al băiatului, dar aceştia nu l-au adus la clinică. Documentul nu era absolut necesar pentru efectuarea intervenţiei.", Alexandru Popescu, director medical al Centrului Medical Unirea JUSTIFICĂRI Primul defibrilator a fost inutil În camera în care David a fost dus să îşi revină, a început resuscitarea după ce părinţii copilului au observat că acesta nu mai avea puls şi nu mai respira. „Medicul a început manevra cu un defibrilator, dar acesta s-a dovedit a fi inutil. Specialistul a continuat cu un masaj cardiac. Defibrilatorul funcţiona, însă nu mai era potrivit situaţiei, întrucât copilul pierduse respiraţia”, a explicat Alexandru Popescu. În cursul zilei de luni, repre zentanţii clinici nu ştiau dacă defibrilatorul folosit iniţial fusese stricat ori dacă medicul se pierduse cu firea şi nu mai putuse să îl folosească. Prezenţa celui de-al doilea defribrilator care a apărut în camera de resuscitare a fost expli cată, prin faptul că medicul din maternitatea alăturată venise să asiste la intervenţie cu un defibrilator propriu. După câteva minute de la petrecerea incidentelor au sosit şi medicii ambulanţieri, însă a fost în zadar.

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:59 Coldea s-a lansat la apă! IMAGINE DE COLECŢIE în articol. Fostul prim-adjunct al SRI poate intra în categoria VIRALUL ANULUI 17:52 Renate Weber face o analiză a „INGERINȚEI PERVERSE a SRI în actul de justiție” 15:58 Strategia secretă a lui LIVIU DRAGNEA în lupta cu Laura Codruța KOVESI. DOCUMENT INTERN al PSD 15:06 CINE SUNT PIONII lui Coldea? Vanghelie a dezvăluit cele două nume în direct, la TV. MINUT DE AUR 09:42 Toader l-a „atins” pe Iohannis după episodul LECTURA CONTINUĂ: „Întrebarea corectă este când va termina de înțeles?” 08:02 LIVIU DRAGNEA este o VICTIMĂ a SISTEMULUI! Editorial de Dan Andronic 16:39 Asociaţia Magistraţilor din România intervine în scandalul provocat de condamnarea lui Liviu Dragnea: „Nesocotesc independența judecătorului” 15:37 În cursa pentru Cotroceni, PSD ARE UN RIVAL pentru Iohannis. „Pentru a elibera țara asta, eu voi candida în 2019!” 12:22 Orban nu-i menajează pe social-democraţi: „PSD preferă statutul de grup infracţional organizat” 10:21 Cum putea SCĂPA DRAGNEA de CONDAMNARE. DEZVĂLUIRI de ULTIMĂ ORĂ din partea avocatului BOMBONICĂI PRODANA 10:01 Dragnea: Nu demisionez! Statul Paralel TREBUIE să DISPARĂ. NU mă SPERIE nici IOHANNIS, nici HELLVIG, nici PAHONȚU, nici KOVESI, nici alții 10:01 PSD pleacă la RĂZBOIUL TOTAL. SUSȚINERE UNANIMĂ pentru Dragnea, după CONDAMNARE, în LUPTA IMEDIATĂ contra Statului Paralel 09:50 Reacţie DURĂ a ICCJ după declarațiile social-democraților. Replica lui Toader: „Să ne cunoaștem și sa ne respectăm competențele” 08:57 EXPLOZIV - Dragnea a DEMISIONAT din TOATE FUNCȚIILE după ce a fost CONDAMNAT în 2015. Ce va face acum liderul PSD? 08:56 MIRCEA BADEA și CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Reacție UIMITOARE din partea prezentatorului cu privire la șeful PSD 08:52 Pentru salvarea PSD și a guvernării, Liviu Dragnea trebuie să facă pasul înapoi! Gândul lui Ion Cristoiu 19:10 DECIZIE UNANIMĂ a CEx PSD: SUSȚINERE pentru Dragnea și Dăncilă; ACCELERAREA modificărilor la Legile justiției și Coduri; CONSOLIDAREA Curții Constituționale - DOCUMENT 15:49 Protest al USR în fața biroului lui Dragnea. Ce i-au transmis liderului PSD 14:35 Orban, apel la PSD înainte de CEx. „Trebuie să aleagă între a fi FIDELI României și a fi SLUGI” 08:26 Sorina Matei, despre DRAGNEA și MODIFICAREA LEGILOR: „N-AI CUM CU ĂȘTIA!”

Articole salvate