Copiii maltratați în „Grădinița Groazei” vor putea fi aduși cu mandat la audieri!

Copiii maltratați în „Grădinița Groazei” vor putea fi aduși cu mandat la audieri!

Procesul în care șase educatoare de la grădinița „Micul Regat” sunt judecate de doi ani pentru purtare abuzivă se va desfășura în continuare la Constanța, cu același judecător, Alexandru Bogdan Arhip.

 Acesta este cercetat disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care s-a autosesizat în privința sa, după ce a dispus aducere copiilor de 4-7 ani la audieri, cu mandat pus în aplicare de către jandarmi. Cu riscul unor sancțiuni drastice, părinții refuză aducerea copiilor la judecată, micuții având încă tulburări emoționale în urma agresiunilor. Inițial, ei au cerut recuzarea lui Arhip, însă acțiunea lor a fost respinsă de Judecătoria Constanța. Apoi, au cerut strămutarea procesului la o altă instanță din țară.

FOTO: Imagini surprinse în sala mare a grădiniței, când o educatoare maltrata un copil

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vor fi aduși cu dubele Jandarmeriei”

Avocații părinților au invocate ieri, în fața instanței, „imparțialitatea magistratului care soluționează cauza cât și imparțialitatea colectivă a tuturor magistraților din cadrul Judecătoriei Constanța, urmare a faptului că ei i-au luat, într-o conferință de presă, apărarea magistratului de caz”. Au pus în vedere și conduita judecătorului Bogdan Arhip în ședințele de judecată „prin maniera în care consideră că trebuie să audieze martorii și prin faptul că a dispus mandate de aducere pe numele minorilor. Speranța părinților pentru obținerea de la Curtea de Apel Constanța a strămutării procesului se baza și pe un referat întocmit în urmă cu câteva zile de Tribunal. „Referatul a arătat că cererea noastră este întemeiată și că cele pe care noi leam semnalat sunt adevărate și că se impune strămutarea cauzei”, a declarat avocatul Viorel Mocanu. Curtea de Apel a respins, însă, strămutarea. Astfel, în data de 23 septembrie, a mai spus apărătorul, „co piii vor fi aduși cu mandate de aducere, fiind luați de acasă, fără părinți, și duși cu dubele Janadarmeriei la Judecătoria Constanța”.