Copiii sub 3 ani vor fi scoşi de la întreţinere, a decis Parlamentul

Copiii sub 3 ani vor fi scoşi de la întreţinere, a decis Parlamentul

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care copiii minori, cu vârsta până la 3 ani, pot fi exceptaţi de la calculul cheltuielilor de întreţinere şi de la cel al cheltuielilor asociaţiei de proprietari.

Proiectul are ca obiect de reglementare exceptarea copiilor minori cu vârsta de până la 3 ani de la calculul cheltuielilor pe consumuri individuale şi de la calculul cheltuielilor pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari.

"Asociaţiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin.(1) lit.b) pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani. Termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice", se arată în proiect. 

Acesta a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proiectul va merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, după care va fi publicat în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare.