Viața lui Nicu Ceaușescu are parte de mai multe elemente de mit, de întâmplări inedite și zvonuri fantasmagorice decât de realitatea brută, recognoscibilă. De la petrecerile stropite cu alcool din abundență la informațiile despre presupusele violuri comise de-a lungul timpului și multiplele bătăi administrate unor persoane, traiectoria lui Nicu s-a dovedit, în multe privințe, diferită de cea a fraților săi. Astfel că puzzle-ul ce constituie viața complexă a lui Nicu este greu de reconstituit, anumite piese lipsesc, iar altele au un semn de întrebare marcat pe ele.

Acesta era văzut ca urmaşul lui Nicolae Ceauşescu la conducerea partidului şi a statului. Rolul de delfin, de moştenitor al puterii ceauşiste i-a determinat pe părinţii acestuia să îl trateze preferenţial, să îi acorde o atenţie sporită în raport cu ceilalţi fraţi.

Astfel că a fost singurul cu un cursus honorum pe linie politică, pregătit pentru viitoarea scenă pe care trebuia să joace. Totodată, Nicu Ceauşescu ar fi fost singurul caz de comunism dinastic din Europa lagărului socialist, un exemplu important din societatea asiatică, unul dintre multele modele de inspiraţie aplicate de Ceauşescu în România.

Schimb de ștafetă ratat

Nu a mai avut loc această schimbare de ştafetă din cauza evenimentelor din decembrie 1989. Ideea moştenitorului arată deriva în care se afla societatea românească, un semn evident al concentrării puterii în mâinile unui grup extrem de restrâns.

Dacă ar fi apucat să preia ștafeta de la Nicolae Ceaușescu, ar fi fost singurul caz de comunism dinastiv din Europa.

Mai demonstrează izolarea, fractura imensă ce despărțea poporul de conducătorii săi și respectiv, pe conducători de restul pri vilegiaților sistemului, care aveau un acces limitat, rolul lor fiind mai mult decorativ, de îndeplinire a unei misiuni tehnice.

Studiile

Nicu Ceauşescu s-a născut la data de 1 septembrie 1951, fiind mezinul familiei. A urmat cursurile Liceului Petru Groza din 1958 până în anul 1963.

Apoi s-a mutat la Liceul nr. 24 din Bucureşti, unde a şi absolvit cele 12 clase. La facultatea de Fizică din cadrul Universităţii bucureştene a fost admis în vara anului 1970, cu media 8.

FOTO; Nicu Ceauşescu

Aici a deținut câteva funcții în organizațiile studențești. A fost lider al Uniunii Asociaţiilor Studențeşti din România (denumire ce va fi schimbată ulterior în Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România) începând cu 1972 şi membru în Senatul Universităţii până în 1975, anul absolvirii.

Pe lângă Facultatea de Fizică, mai sunt menţionate studii la Facultatea de Economie şi la Academia de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”.

Imediat după absolvire a fost încadrat la Uzinele „Electronica” din Bucureşti, pe postul de fizician, lucrând aici pentru un an, până în 1976. Nu există date concrete în acest sens, dar mai sunt consemnate anumite cursuri pe care le-ar fi susţinut în calitate de profesor la Liceul din Turnu Măgurele.

În plus ar fi fost asistent universitar la catedra de mecanică, fizică moleculară și polimeri la Facultatea de Fizică, probabil cu titlu onorific.

Tinerețe comunistă

Conform propriilor declaraţii, a fost primit în rândurile Uniunii Tineretului Comunist la 9 mai 1966.

După anul absolvirii a deținut diferite funcții în Comitetul Central al UTC. Va urca pe scara ierarhică, în 1980 este numit secretar cu probleme organizatorice al CC al UTC culminând cu numirea în postul de prim-secretar al CC al UTC în 1983.

În privinţa funcţiilor deţinute în partid, Nicu Ceauşescu a devenit membru supleant al Comitetului Central al PCR în 1979, la congresul al XIIlea, iar din 1982 şi până la prăbuşirea regimului comunist, membru plin al acestui for.

În noiembrie 1984, la Congresul al XIII-lea, a fost primit ca membru supleant în Comitetul Politic Executiv al PCR, după ce, între 1985-1987, a fost ministru pentru problemele tineretului.

Și-a promovat prietenii în PCR

Cea mai cunoscută funcţie a acestuia este cea deţinută între 1987 şi 1989 – prim-secretar al judeţului Sibiu. Astfel că la data arestării sale – 22 decembrie 1989 – Nicu Ceauşescu era membru supleant al CPEx, deputat de Râmnicu Sărat, secretar al Marii Adunări Naţionale (aceste funcţii le-a obţinut în 1979) prim-secretar al Comitetului Judeţean de Partid şi preşedinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Sibiu. Nicu s-a folosit de funcțiile deținute de-a lungul timpului în partid și de statutul său de fiu care urma să îi succeadă lui Nicolae Ceaușescu pentru a-și promova prietenii în cadrul organizațiilor de partid și de stat. Printre cei mai importanţi îi regăsim pe Ion Traian Ştefănescu, Cornel Pacoste sau Pantelimon Găvănescu.

Femeile l-au iubit

Dintre toate legendele despre sutele de femei cu care s-ar fi culcat Nicu Ceauşescu, câteva rămân repere, puncte fixe în viaţa amoroasă, agitată a mezinului.

FOTO: Soprana Daniela Vlădescu, o mare iubire a lui Nicu Ceaușescu FOTO: EVZ

Prima iubire a fost Donca Mizil, fiica lui Paul Niculescu- Mizil – unul dintre cei mai influenţi lideri comunişti, ministru al Educaţiei şi al Finanţelor în anii ’70 şi membru în CPEx din iulie 1965 până în decembrie 1989 – de care Nicu s-a îndrăgostit foarte tare.

Relaţia dintre cei doi a durat aproximativ 10 ani, din 1969 până în 1979, şi a fost întreruptă la cererea Elenei Ceauşescu după câteva certuri cu familia Niculescu-Mizil. Nicu şi Donca aşteptau un copil, dar aceasta a fost obligată să avorteze, un episod care i-a afectat pe amândoi. Despărţirea celor doi a coincis cu numirea lui Nicu la conducerea Uniunii Tineretului Comunist. Elena a încercat să îi găsească o soție pe care să o aprecieze și ea. Nu a ţinut cont de părerea lui Nicu sau sentimentele sale pentru alte femei.

O relație aranjată

Aflată într-o vizită de lucru la Târgovişte, o întâlneşte pe Poliana Cristescu, şefa Organizaţiei de Pionieri din judeţ. Profilul ei a mulţumit-o pe Elena: avea o înfăţişare plăcută, inteligentă, cu un dosar de cadre foarte bun, cuminte şi o comunistă devotată. A fost numită direct secretară a CC al UTC, în subordinea lui Nicu.

Ulterior au aflat de ce s-a procedat în acest mod. Se urmărea închegarea unei legături, a unei apropieri între cei doi. În cele din urmă, la insistenţele Elenei, a avut loc şi căsătoria dintre Poliana şi Nicu. Nunta celor doi a fost oficiată pe 10 decembrie 1983, în faţa delegatului de stare civilă al Consiliului Popular al sectorului 1 Bucureşti.

Relaţia nu a funcţionat niciodată, Nicu se simţea atras de ea, dar nu a iubit-o. S-a căsătorit doar ca să îi facă pe plac mamei sale, Poliana rămânând o străină pentru el.

A rămas cu ea formal până în aprilie 1985, moment din care cei doi nu au mai locuit în aceeași casă. Ulterior, când Nicu a fost detaşat la Sibiu în 1987, Poliana a rămas în Bucureşti şi nu s-a mutat în oraşul transilvănean.

A urmat întâlnirea cu soprana Daniela Vlădescu, o femeie frumoasă de care Nicu s-a îndrăgostit. Cei doi s-au cunoscut în vara anului 1985, cu ocazia Festivalului Tineretului şi Studenţilor de la Moscova. Nicu era şeful delegaţiei care a mers în Uniunea Sovietică. Acesta i-a cerut numărul de telefon în timp ce se aflau în avionul de întoarcere.

Se vor întâlni de mai multe ori în următoarele luni, la dorinţa lui Nicu, iar începând cu ianuarie 1986 şi până în august au locuit în apartamentul Danielei Vlădescu. Din octombrie se vor muta în locuinţa lui Nicu, din strada Cosmonauţilor.

Șicane

Elena Ceaușescu nu a fost mulțumită de relația din ce în ce mai apropiată dintre cei doi și a încercat să îi despartă.

Au început şicanele, Danielei Vlădescu nu i se mai permitea să apară în emisiunile de la Televiziunea Română, i s-a interzis participarea la spectacolele de operă din ţară.

Nicu a continuat să se întâlnească cu Daniela Vlădescu şi în anii când era prim-secretar. Avea să fie cu ea și în momentul arestării. Nicu a sunat-o pe 21 decembrie şi i-a cerut să vină la Sibiu. De aici au plecat spre Bucureşti fiind opriţi în zona Băneasa şi despărţiţi. După 1989 nu a mai existat o relaţie la fel de strânsă, întâlnirile fiind aproape inexistente. Daniela Vlădescu nu a dorit să participe nici măcar la înmormântarea lui Nicu din 1996.

Victimă a propagandei din Studioul 4

Cel mai controversat episod este, de departe, cel din decembrie 1989. Oraşul Sibiu a fost unul dintre epicentrele evenimentelor, aici murind 99 de oameni şi alţi 272 fiind răniţi.

Nicu, în calitatea sa de prim-secretar, a participat la teleconferinţa din 17 decembrie. În urma discuţiilor, i-ar fi chemat pe şefii structurilor de forţă şi le-ar fi ordonat să tragă fără avertisment în manifestanţi dacă tulburările aveau să degenereze cum s-a întâmplat la Timişoara.

Diversiunea de la Sibiu

Nicu s-a apărat la proces spunând că făcea referire la „elementele străine” și nicidecum la populația civilă. Apoi, mai multe persoane, inclusiv Nicu, au clamat că în ziua teleconferinţei acesta se afla în stare de ebrietate şi nu era conştient pe deplin de spusele sale.

Cert este că vorbele au constituit o probă importantă la procesul intentat în 1990. În zilele următoare atmosfera a fost liniştită în Sibiu, primii protestatari apar în 21 decembrie, doar câteva zeci de persoane. Manifestaţiile de amploare au loc a doua zi, zeci de mii de persoane se strâng în faţa Casei de Cultură.

Diversiunea începe în dupăamiaza de 22 decembrie. Sediile Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne şi UM 01512 se aflau faţă în faţă. Persoane neidentificate au tras rafale de mitralieră asupra unităţii, omorând un soldat.

Comandantul garnizoanei – loco tenent-colonel Aurel Dragomir – ordonă deschiderea focului. A urmat un masacru, soldații au atacat sediile Miliției și Securității cu tot ce au avut la dispoziție, inclusiv cu TAB-uri.

Apelurile disperate ale celor baricadaţi înăuntru nu au fost ascultate, clădirile fiind aproape în totalitate distruse. În urma luptei inegale, 43 de oameni şi-au pierdut viaţa. Frica, teroarea şi confuzia au facilitat săvârşirea acestui masacru inutil. Cadrele Ministerului de Interne erau vânate pe străzi şi aduse în sala de sport a unităţii militare. Aici erau ţinuţi în condiţii foarte dificile, fără mâncare, apă sau asistenţă medicală, mulţi erau maltrataţi pentru presupusa vină de a fi terorist, duşman al poporului.

Oricine nu avea un act de identitate asupra sa era suspect şi, astfel, bătut şi predat în custodia Armatei. Cele mai multe arestări erau opera cetăţenilor, aceştia primind arme pe baza buletinului.

Bătut și înjunghiat

Pe acest fond, Nicu Ceauşescu pleacă cu maşina spre Bucureşti. Ajunge în seara de 22 decembrie în apropiere de capitală. Aici este văzut și urcat într-o mașină a Armatei.

Pe drum, un grup de cetăţeni îl recunoaşte şi începe să îl bată. O persoană neidentificată îl înjunghie în partea stângă a stomacului. Este iar bătut şi apoi transportat la sediul TVR. După scurte deliberări – starea precară de sănătate putea stârni compasiune, fapt ce îi îngrijora pe cei prezenţi – este adus în studioul 4. Nu i se permite să vorbească, este umilit și acuzat că a răpit copii. În final i se promite că va fi supus judecății poporului.

Alegaţiile au putut fi crezute deoarece propaganda televizată l-a prezentat pe Nicu în cele mai negre culori, aproape nimeni nu s-a îndoit de presupusele fapte comise de acesta. În ceea ce priveşte evenimentele din Sibiu, Nicu a fost depăşit de situaţie şi a decis să plece în grabă din oraş.

Masacrul a început dupăamiază, iar Nicu a plecat din Sibiu în jurul orei 13. În plus, apogeul a fost atins în 23 decembrie (aşadar, la o zi după ce soţii Ceauşescu şi Nicu se aflau în custodia autorităţilor) când elicoptere aparţinând Regimentului de Elicoptere Sibiu au survolat deasupra oraşului trăgând cu rachete în clădiri şi mitraliind străzile, vizându-i pe cei care păreau a fi terorişti.

Cauza morții: ciroză hepatică

Pe 23 decembrie suferă o intervenție chirurgicală la Spitalul Militar Central. Aici va afla de condamnarea și execuția părinților săi. Va fi acuzat de genocid la procesul început pe 28 mai 1990, la Sibiu. Va fi mutat la București, iar la 21 septembrie 1990 se pronunță prima sentință – vinovat de genocid și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. A primit 20 de ani de închisoare. În iunie 1991 pedeapsa va fi redusă de la 20 de la 16 ani, iar în noiembrie 1992 rămâne doar cu 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Va fi eliberat la scurt timp din motive medicale. Pe 16 septembrie 1996 este internat în stare gravă la Spitalul Clinic Universitar București. Din cauza complicațiilor este mutat pe 18 septembrie la Spitalul Allgemeines Krankenhaus din Viena. Medicii nu au mai putut să facă nimic – suferea de ciroză hepatică – Nicu Ceaușescu murind pe 26 septembrie, la vârsta de 46 de ani.