Copiii din beznă dau lecții de speranță

Copiii din beznă dau lecții de speranță

Micuții de la Centrul de Nevăzători Neghiniță au sărbătorit Ziua Copilului mai devreme.

Ca în fiecare an, voluntarii de la Asociația Jurnaliștilor Civici au mers la micuții de la Centrul de nevăzători Neghiniță, din Capitală, pentru a sărbători împreună Ziua Copilului. De data aceasta, însă, cei surprinși au fost voluntarii. Joi 24 mai copiii și-au întâmpinat oaspeții cu poezii și cântece, dar și cu multă dragoste.

Fiecare copil de la Centrul Neghiniță duce în spate o poveste dură, tristă, din care fiecare dintre noi poate învăța ceva. Mulți dintre ei s-au născut în beznă, unii sunt complet nevăzători, iar câțiva reușesc să distingă lucrurile din jur. Acești copii, pentru care culorile și lumina sunt doar niște cuvinte, sunt dovada că iubirea este medicamentul sufletului, și nu se sfiesc să o arate, oricui le trece pragul.

Îmbrățișări sincere

Ne puteți urmări și pe Google News

Viața lor se întâmplă în acest centru, de luni până vineri, unde câteva educatoare îi ajută la teme și încearcă să îi antreneze în diverse activități. În weekend, merg acasă la familiile lor. Familii din medii dezavantajate, care abia se descurcă de azi pe mâine, și pentru care creșterea unui copil nevăzător este o corvoadă mult prea greu de dus. Ei nu știu asta. Acești copiii, oferă mai mult decât ar putea vreodată primi.

Te întâmpină cu îmbrățișări sincere, și deși nu te-au văzut și unii dintre ei nu vor putea vedea niciodată, preț de câteva minute, ești prietenul lor cel mai bun.

Dizabilitatea lor îi face să aibă nevoie permanentă de îmbrățișări, de atingeri, de afecțiune, de vorbe calde. De șapte ani, Asociația Jurnaliștilor împreună cu Evenimentul Zilei încearcă să le facă o bucurie acestor copii.

De data aceasta, copiii au fost cei care au pregătit marile surprize și bucurii. Au pregătit din timp poezii și cântece și le-au interpretat, unii cu emoții, alții ca niște adevărați artiști, pe micuța scenă improvizată din holul centrului.

Un moment emoționant, care a stors publicul adult de lacrimi, a fost acela când trei copile au interpretat Acapella o melodie cu un mesaj puternic. „Amintește- ți când erai ți tu copil altă dată / Când nu mai poți să vezi, mai există o zare/ Dincolo de nori și fum, strălucește soarele”, așa aratau versurile rostite de cele trei fete nevăzătoare.

Cadouri speciale

Alături de voluntari, au fost și câteva companii, care au înțeles nevoile acestor copii și le-au trimis micuților daruri, speciale pentru ei. Fiecare copil a primit de la Noriel câte o jucărie de pluș vorbitoare, care, dintr-o dată, indiferent de vârstă, le-a devenit cel mai bun prieten. Jucăriile dansează și spun povești, făcându-le perfecte pentru acești copiii, pentru care sunetul este atât de important. Tedi le-a adus micuților punguțe cu dulciuri și sucuri, iar Romanian Art & Craft i-a îndulcit cu fursecuri tradiționale românești.

 

Dominique a cântat alături de copii

O altă surpriză pentru copii a fost apariția cântăreței Dominique. Tânăra, care studiază din greu pentru BAC, a lăsat cărțile din mână și a venit să le cânte copiilor, care nu doar că au aplaudat-o și i-au scandat numele, ci au și îmbrățișat-o, pe rând, fiecare. Câțiva dintre ei, extrem de talentați, au mers pe scena improvizată și au cântat alături de aceasta. „Pentru mine, de fiecare dată când simt că fac un bine, e o minune. Vă mulțumesc din suflet pentru invitație! Am învațat o lecție foarte importantă văzându-i pe copilași. Trebuie să ne iubim mai mult, nu o facem suficient. Copiii sunt minunați, cântă superb, energia lor parcă îți dă viață. Abia aștept să mă reîntorc la ei”, ne-a declarat Dominique, vizibil emoționată după întâlnirea cu cei mici.