Editura Evenimentul si Capital

Ce s-a ales de copiii lui EINSTEIN. Destinul tragic al fiului său preferat | FOTO

Familia lui Albert Einstein
Autor: | | 0 Comentarii | 15140 Vizualizari

Albert Einstein, unul dintre cei mai mai fizicieni din istorie, a avut trei copii: doi băieţi şi o fiică. Numai unul din cei doi fii ai săi a călcat pe urmele tatălui său, alegând o carieră în ştiinţă, în timp ce fiul cel mic a sfârşit internat într-un sanatoriu. Despre fiica lui Einstein nu se ştiu multe lucruri, ea având o viaţă foarte scurtă.

Eduard, Hans Albert şi Liesersl. Acestea sunt numele celor trei urmaşi ai renumitului fizician.

Dintre aceştia, numai Hans Albert s-a arătat interesat de ştiinţă şi chiar şi-a făcut o carieră în acest domeniu. Născut în anul 1904, al doilea copil şi primul fiu al lui Einstein cu prima lui soţie, Mileva Maric, a fost inginer şi profesor, fiind cunoscut pentru activitatea sa în domeniul dinamicii sedimentelor. Hans Albert a studiat la aceeaşi universitate ca tatăl său şi a obţinut o diplomă în ingierie civilă, în anul 1926.

În anul 1933, a părăsit ţara, de teama ameninţările naziştilor şi a ajuns în Statele Unite ale Americii, unde a trăit până la sfârşitul vieţii sale. În SUA, el a lucrat la Departamentul pentru Agricultură şi la California Institute of Technology, fiind de asemenea profesor de ingienrie hidraulică la Universitatea din California. În anul 1973, la 69 de ani, moarte din pricina unor probleme cardiace, în timpul unui simpozion în Massachussetts.

Albert Einstein şi Hans Albert

Despre viaţa fiicei lui Einstein, Lieserl, nu se cunosc multe detalii. Ea a fost primul copil al fizicianului cu Mileva Maric, naşterea sa stârnind numeroase controverse, deoarece Mileva era o fostă studentă a lui Einstein. De altfel, Lieserl nu a fost crescută de Einstein şi Mileva, Michele Zackheim scriind în cartea sa intitulată "Fiica lui Einsteint", că aceasta ar fi fost dată spre adopţie la scurt timp de la naşterea sa.

Zacheim scrie în cartea sa că motivele care i-au determinat pe cei doi să-şi dea fiica spre adopţie nu sunt cunoscute, la fel cum nu se ştie nici dacă Einstein a apucat să-şi vadă vreodată fata. Tot Zacheim spune că Lieserl ar fi decedat în anul 1903, la doar un an de la naştere, din cauza unei infecţii. Informaţiile curpinse în cartea lui Zacheim nu au fost însă confirmate până în prezent.

Albert Einstein şi fiul său, Eduard

Mezinul soţilor Einstein-Maric, Eduard, s-a npscut în anul 1910. Un elev silitor, cu mult talent muzical, Eduard a vrut să urmeze o carieră în medicină, mai exact, să devină psihiatru, însă destinul a fost dur cu el. În jurul vârstei de 20 de ani, el s-a îmbolnăvit de schizofrenie şi a fost internat doi ani mai târziu. Pe durata internării sale, Eduard a fost "îndopat" cu medicamente foarte puternice şi a primit tratament cu electroşocuri, acest ultim lucru afectându-i viaţa radical. Relaţia lui Eduard cu tatăl său a fost foarte rece, el spunându-i în repetate rânduri părintelui său că îl urăşte. Mama lui Eduard a fost cea care a avut grijă deel până la moarte.  El a murit în anul 1965, la 55 de ani, din cauza unui atac cerebral.




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
10:56 ISIS după atentatul din Manchester: „Mai avem. Omorâți-i pe toți și peste tot” 10:56 REACȚII din toată lumea la ATACUL TERORIST din Manchester. Ce spun politcienii, artiștii, sportivii. Oasis, Take That și David Beckham se declară DEVASTAȚI 10:56 Nicki Minaj, Chris Brown, Taylor Swift şi Cher, printre vedetele care au reacţionat după explozia de la concertul Arianei Grande din Manchester 10:19 DE ULTIMĂ ORĂ. ALERTĂ TERORISTĂ în Londra 09:47 ATACUL din MANCHESTER a fost anunțat cu PATRU ORE înainte de a fi comis. Cum și-au bătut joc TERORIȘTII de SECURITATEA BRITANICĂ 09:03 Atacurile TERORISTE care au lovit MAREA BRITANIE din 1998 până în 2017 08:44 Marea Britanie sub TEROARE. Theresa May și Jeremy Corbyn își SUSPENDĂ CAMPANIA ELECTORALĂ 08:30 „Tablou” ÎNGROZITOR al exploziei din Manchester - Panica imensă şi haos de nedescris: oamenii urlau, fugeau şi se împingeau. Mulţi copii singuri care plângeau. 08:27 Măsuri EXTRAORDINARE de SECURITATE la New York, după ATENTATUL de la Manchester 08:26 COBRA intră în acțiune! ÎNTRUNIRE de URGENȚĂ după evenimentele din MANCHESTER 08:16 LIVE. MAREA BRITANIE SUB TEROARE. Cel puțin 22 persoane au murit iar alte zeci au fost rănite - VIDEO și IMAGINI ȘOCANTE 07:53 Marea Britanie sub TEROARE. Cum poți AFLA, pe Facebook, dacă PRIETENII sau RUDELE sunt în siguranță după atentat 07:10 Marea Britanie sub TEROARE. MAE a înființat un TELEFON SPECIAL pentru posibilele VICTIME 06:53 Marea Britanie sub TEROARE. Manchester Arena, locul atentatului, a doua cea mai mare sală de concerte din Europa

Articole salvate