Contract de 7 milioane de euro pentru gunoiul de la metrou

Contract de 7 milioane de euro pentru gunoiul de la metrou

Conducerea Societății Metrorex va plăti 31 de milioane de lei pentru măturatul stațiilor de metrou și pentru ridicarea gunoiului în următorii patru ani.

Potrivit unui răspuns dat de Metrorex, pentru EVZ, până în 2018 au fost angajate două firme să mențină curățenia la metrou, cei care ne-au ținut în mizerie timp de trei luni: Libro Events, care s-a asociat cu firme de salubrizare Supercom, societatea lui Ilie Ciuclea, fost senator PSD.

Au încasat 200.000 de euro pentru mizerie

„Valoarea estimată pentru această achiziţie a fost de 53.503.876 de lei, pentru o perioadă de 4 ani. Acordul – cadru va fi semnat după expirarea intervalului prevăzut pentru formulare contestaţii, respectiv după data de 01.09.2014”, se precizează în răspunsul Societății. Cert este că cele două firme au fost angajate și în ultimele trei luni ca să facă curățenie, în baza unui contract încheiat cu Metrorex prin negociere directă și au încasat aproape 200.000 de euro. Multe zile din aceste trei luni coșurile de gunoi erau pline, iar în stații erau gunoaie pe peroane.

Alba-neagra cu deratizarea

În ceea ce privește stârpirea șobolanilor de la metrou, șeful Metrorex, Aurel Radu, a atribuit un contract prin licitație unei firme, a anulat licitația, iar mai apoi a angajat aceeași firmă prin negociere directă. Concret, potrivit datelor obținute de EVZ, EUROTOTAL COMP, a câștigat o licitație în valoare de două milioane de lei, iar ulterior a anunțat că nu mai poate semna acest contract. Ulterior, s-a semnat cu acesta un contract care va intra în vigoare pe 1 septembrie și va fi valabil trei luni. El are o valoare de 67.000 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News