Contrabandă cu motorină pe Dunăre

Contrabandă cu motorină pe Dunăre

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au prins în flagrant cinci bărbați din comuna Topalu care cu ajutorul unui marinar sârb, au furat aproape două tone de motorină de pe o navă ancorată pe malul Dunării, mai sus de Cernavodă.

Cei cinci suspecți au fost prinși de polițiștii de frontieră din Cernavodă în timp ce încărcau mai multe butoaie cu motorina, dintr-o barcă, într-o autoutilitară. De asemenea, în mașină  au mai fost depistate patru recipiente de tablă pline cu 800 litri cu motorină precum și alte opt butoaie goale. În urma cercetărilor s-a constatat că toată cantitatea de produs petrolier a fost încărcată cu sprijinul unui marinar sârb de la nava “Velebit”, pavilion Serbia, aflată pe malul opus al Dunării şi transportată cu ajutorul ambarcațiunii către locul în care se afla autoutilitara.

S-a stabilit mai că suspecții sunt cinci cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, domiciliaţi în judetul Constanța și cetățeanul sârb de 52 de ani, membru de echipaj al navei „Velebit”, care naviga pe Dunăre. Cei șase sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Motorina, autoutilitara folosită la transportul combustibilului furat, barca și motorul ei au fost confisdcate până la finalizarea cercetărilor. Porțiunea Dunării de la Cernavodă spre Hârșova este înregistrată cu cele mai multe cazuri de contrnbandă cu combustibil furat de la navele care navigă pe fluviu. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News