Editura Evenimentul si Capital

Contra debutează în anonimat. România - Kazahstan, ASTĂZI, de la ora 21:45

Cosmin Contra bifează, astăzi, primul meci oficial din cariera de selecționer FOTO: FACEBOOK/NATIONALAROMANIEIOFFICIAL
Autor: | | 1 Comentarii | 606 Vizualizari

„Guriță” va avea parte de un stadion plin doar pe jumătate, la Ploiești, la meciul de astăzi, cu Kazahstan

În această seară vom afla cum va arăta naționala României sub comanda noului selecționer, Cosmin Contra, urmașul germanului Christoph Daum. De la ora 21:45 (în direct la TVR 1), „tricolorii” vor susține penultimul meci din campania de calificare la Campionatul Mondial din Rusia 2018, cu Kazahstan, un meci, însă, care nu mai are niciun fel de miză.

Interesul, pe măsura mizei

Până ieri, Federația Română de Fotbal nu a vândut decât 7.000 de bilete la Ploiești, ceea ce înseamnă că arena „Ilie Oană” va fi plină doar pe jumătate, și nu neîncăpătoare așa cum s-a întâmplat la ultimul joc disputat de „tricolori” pe stadionul Petrolului, cu Insulele Feroe, în 2015. Revenind la Contra, noul selecționer al naționalei României a avut parte, ieri, de două accidentări în lot. Bogdan Stancu, vârf de bază al selecționatei noastre, a suferit o contuzie puternică la şoldul drept, iar medicii au spus că „Motanul” nu va mai putea fi apt de joc nici în ultimul meci din preliminarii.

Astfel, Contra l-a convocat de urgență pe George Țucudean, atacantul Viitorului, cel care a reuşit să marcheze de şapte ori în acest sezon pentru trupa lui Gică Hagi, în doar 13 etape desfășurate până acum în Liga I. „Am găsit un grup foarte bun, o atmosferă bună la lot. Nu pot schimba multe în trei zile de antrenament, dar se va vedea o altă atitudine, trebuie să luptăm pentru fiecare minge Contra debuteaz ebutează în anonimat n anonimat și să arătăm că acest grup poate avea un viitor extraordinar”, a reacționat selecționerul României, înainte de partida cu naționala kazahă.

Urmează Danemarca

Campania de calificare la CM 2018 s-a încheiat înainte de termen pentru România, în mandatul lui Daum, dar ultimul meci din preliminarii are o importanță aparte pentru „tricolori”. Astfel, duminică (8 octombrie), de la ora 19:00, selecționata noastră va evolua împotriva Danemarcei, la Copenhaga. 

Cristian Săpunaru, lăsat în afara lotului pentru meciul cu Kazahstan FOTO: FACEBOOK/ NATIONALAROMANIEIOFFICIAL

Pus în umbră de selecționer, Cristi Săpunaru a intrat în depresie 

Pentru meciul cu Kazahstan, Cosmin Contra l-a ocolit pe fundașul Cristi Săpunaru. Însă, motivul invocat de noul selecționer pentru care fundașul în vârstă de 33 de ani a fost lăsat în afara locului nefiind foarte clar. „Cristi Săpunaru mi-a făcut o vizită la Mogoșoaia. Am avut o discuție între patru ochi. Dacă va evolua la fel de bine, va avea poarta deschisă la echipa națională, nu va conta buletinul. La fel și Silviu Lung. Șumi... mereu vor fi persoane care nu vor fi mulțumite de deciziile mele”, a declarat Contra.

Nu a mai fost capabil să joace la echipa de club

În apărarea lui Săpunaru a sărit Marius Șumudică, antrenorul său, de la Kayserispor. „Nu înțeleg de ce Săpunaru nu este. Nu am putut să-l folosesc, a avut un fel de depresie. Nu s-a așteptat la așa ceva, să nu fie convocat la națională, având în vedere că e la echipa de pe locul 2 din Turcia și joacă meci de meci”, a declarat „Șumi”. 

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fotbal intern

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate