Consumul naţional de energie a crescut cu 9,2%, în primele şapte luni

Consumul naţional de energie a crescut cu 9,2%, în primele şapte luni

Consumul final de energie electrică al ţării a fost de 32,1 TWh, în creştere cu 9,2% în perioada ianuarie - iulie 2016, comparativ cu acelaşi interval al anului trecut, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.

Cea mai mare creştere, de 11,8%, a fost înregistrată în sectorul industrial. Consumul populaţiei a crescut cu 1,5%, în timp ce iluminatul public a scăzut cu 1,3%. 

De asemenea, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost mai mic cu 6,3%, iar exporturile au scăzut cu 9%. 

Producţia totală a fost de 38 TWh, în creştere cu 3,4%. Producţia în termocentrale a scăzut cu 2,8%, iar cea a centralei nucleare de la Cernavodă, cu 4,8%. Totodată, a crescut producţia în hidrocentrale cu 12,9%, în centralele eoliene, cu 11,2%, şi în cele fotovoltaice, cu 17,2%. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, importul de gaze naturale a crescut cu 296% în perioada analizată.