Editura Evenimentul si Capital

Conspirația suedeză. Cea mai liberală dintre națiunile Europei a pus botniță propriilor cetățeni. Nimeni nu are voie să sufle o vorbă despre nenorocirile comise de migranți în Suedia | VIDEO

Conform unei teorii conspiraționiste, incidentele de la gara din Stockholm ar fi fost provocate chiar de autorități pentru a sensibiliza opinia publica în privința suferinței migranților
Autor: | | 56 Comentarii | 16814 Vizualizari

Organizația americană Gatestone Institute a analizat recent situația migranților din Suedia și a concluzionat că toate centrele de primire sunt supraaglomerate și dominate de o stare de anarhie. Lucrurile nu se vor aranja prea curând și prea ușor, mai ales că persoanele cazate acolo sunt, deocamdată, incapabile să recunoască autoritățile statului care îi gazduiești. Și totuși prea puțină lume vorbește deschis despre valul uriaș de probleme cu care se confruntă suedezii odată cu acceptarea unui număr atât de mare de migranți. ”Imigranția nu poate fi discutată cu sinceritate în Suedia. Dacă spuni ceva de rău despre refugiați, ești imediat acuzat că faci jocurile extremei-drepte”, spune un important editorialist suedez.

Cu câteva săptămâni în urmă, gara din Stockholm a fost teatrul unor incidente violente îndreptate împotriva migranților. În mod normal, dacă așa au stat lucrurile iar migranții au fost călcați în picioare de extremiști suedezi cum se vehicula prin presă nu te-ai mai aștepta să găsești nici măcar o umbră de arab pe acolo. Și totuși sunt ca și mai înainte. În cautare de cannabis, comentând în urma tinerelor frumoase care se grăbesc spre peron. ”Suedezele sunt drăguțe...Oamenii sunt cumsecade, dar e dificil să-ți găsești un loc de muncă. Și vin din ce în ce mai mulți”, povestește Mahoud,  un eritreean de 43 de ani.

Potrivit ziarului Aftonbladet, mai mulți migranți, printre care și câțiva copii africani ai străzii, au fost atacați violent de găști neo-naziste și huligani ai galeriilor de fotbal. A fost un fel de răzbunare pentru incredibilul omor petrecut la un azil de primire a copiilor migranți neînsoțiți din Gothenburg. O tânără și frumoasă asistentă socială fusese atunci ucisă de un migrant somalez în vârstă de 15 ani, fără un motiv anume.

Pe lângă șocul produs, crima a reaprins dezbaterile publice cu privire la implicarea Suediei în uriașa criză a imigranției care zgâlțâie forurile europene din toate balamalele. În plus a propulsat, ca și în Germania, formațiunile politice extremiste care au cerut, pe un ton oțărât, oprirea neîntârziată a fluxului de migranți. Pe bună dreptate însă. Numai anul trecut, în această țară cu 9,8 milioane de locuitori au sosit peste 163.000 de migranți din Orientul Mijlociu și din zonele lovite de foamete din Africa. Este de departe cel mai mare procentaj de refugiați raportat la numărul de locuitori, scrie dailymail.co.uk. Practic, până în prezent, unul din șapte refugiați care a intrat în Europa se află în prezent în Suedia iar aproximativ 33.000 sunt minori neînsoțiți (sau persoane adulte care s-au declarat minore).

Daily Mail scrie că adepții teoriei conspirației au lansat pe piață o serie de ipoteze care nu sunt tocmai de ignorat. Printre altele, aceștia se întreabă dacă atacurile violente împotriva migranților de la gara din Stockholm chiar au avut loc sau a fost vorba despre o simplă regie a autorităților menită să stârnească simpatia opiniei publice promigrație și să-i reducă la tăcere pe antimigraționiști.

Practic, filmările postate pe net nu surprind decât momentele în care poliția aleargă după distribuitorii unor manifeste. Nici urmă de refugiați minori violentați de huligani. La rândul său, poliția susține că un număr relativ mic de persoane a fost sancționat pentru diferite încălcări ale legii, toate comise sub influența băuturilor alcoolice. Un sâmbure de adevăr există totuși în povestea cu gara din Stockholm, dar în niciun caz de proporțiile la care a fost prezentată de autorități, concluzionează conspiraționiștii. Un singur martor ocular, Christian, în vârstă de 16 ani, spune că ar fi fost lovit peste față, dar că nu a mers la poliție să depună plângere.

Mai mult, spun aceștia, ne temem că nenorocirile comise de migranți sunt adesea acoperite. Aceste temeri au fost alimentate de dezvălurile recente al siteului Nyheter Idag, care arăta că autoritățile au ascuns publicului agresiunile sexuale comise de găștile de migranți asupra unor adolescente în timpul unui popular festival de muzică din Stockholm, atât în 2015, cât și în 2014.

În momentul de față, numărul celor convinși că poliția suedeză, dar și principalele ziare naționale au ascuns opiniei publice, cu bună știință, adevărul desprele acele incidente, este tot mai mare.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate