Editura Evenimentul si Capital

Confruntare Băsescu-Tolontan, în direct la televizor

Traian Basescu
Autor: | | 5 Comentarii | 3231 Vizualizari

Fostul președinte Traian Băsescu l-a contrazis pe jurnalistul Cătălin Tolontan, în scandalul hexi Pharma.

„Faptul că astăzi am aflat că parte din substanțe își ating scopul din punct de vedere al misiunii pe care îl au ...În urma analizelor s-a constatat că produc efectul din carte. Mai mult decât atât, au apărut informații că și diluările sunt în limitele admise. Pe mine m-a șocat altceva. Pe tot timpul scandalului, singurele mele declarații au fost dacă am primit informații sau nu. Nu am avut altfel de reacții. Mi se pare imposibil ca, în situația în care această practică a Hexi Pharma este de ani de zile, să nu fi trecut o informație minimală pe la SRI", a spus Băsescu, citat de stiripesurse.ro.

"Un alt element care pe mine m-a întors pe dos: Cum nu și-au dat seama medicii că spălau cu apă? Cum de nu au sesizat că apar infecții altele decât cele nosocomiale? Sunt foarte multe semne de întrebare. Toată campania nu s-a limitat strict la Hexi Pharma, campania a vizat o breaslă întreagă, breasla medicilor. Mă face să îmi pun un semn de întrebare. Nu cumva ținta a fost ca medicii să fie scârbiți și să zică: Lăsați-mă că pot să lucrez în străinătate fără să fiu hăituit de presă și umilit ca meseriaș", a mai arătat fostul șef al statului.

Cătălin Tolontan a explicat însă că testele ar trebui să corespundă dosarului de acreditare și arată că procurorul general a întins o capcană.

"Eu cred că există răspunsuri la unele dintre întrebările domnului președinte. Întreba cum pot fi eficiente substanțele care au fost diluate, dacă au fost diluate. Răspunsul este următorul: Nu sunt eficiente ca la carte. Testul nu este testul din carte, din lege și din dosarul pentru care au fost acreditate. Să nu cădem în capcana procurorului general", a explicat Tolontan.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:33 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:00 PSD ARE PLANUL ANTI-IOHANNIS: acceptă noua variantă de premier sau VA FI SUSPENDAT! Olguţa a lansat anunţul de BREAKING NEWS 11:48 Tineretul liberal îi face BAGAJELE lui Dragnea și PSD-ului. Care este DESTINAȚIA 11:21 Când s-a produs RUPTURA ÎN PSD? Olguţa a devoalat: „Episodul Plumb - Shhaideh, moment INADMISIBIL” 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 11:03 Mihai Fifor este premierul INTERIMAR. Iohannis anunță CONSULTĂRI cu partidele pentru formarea noului Guvern 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!” 07:23 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 23:39 ANUNȚ de ultimă oră făcut de PNL! „Formarea unei noi majorități parlamentare, în jurul celui mai important partid de opoziție...” 21:14 Tudose ŞI-A DAT DEMISIA! Declaraţii incredibile după mazilire: ACUM, RELAŢIA CU DRAGNEA ESTE BUNĂ. Fifor, următorul premier? Update

Articole salvate