Conducerea PSD EVALUEAZĂ Guvernul şi SITUAŢIA lui Eugen Teodorovici

Conducerea PSD EVALUEAZĂ Guvernul şi SITUAŢIA lui Eugen Teodorovici

Evaluarea Guvernului, dar şi situaţia lui Eugen Teodorovici, care va trebui să dea o serie de explicaţii, vor fi pe agenda reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD care are loc vineri, la Suceviţa.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că evaluarea Guvernului va fi prezentată în Comitetul Executiv Naţional din 29 septembrie, dar nu se va pune problema vreunei remanieri.

"Evaluarea va fi prezentată, vom discuta pe ea, dar nu există la ora asta şi nu va exista, nu se va pune problema vreunei remanieri în Guvern", a declarat Dragnea luni, la finalul şedinţei BPN al PSD.

Preşedintele PSD a spus că printre priorităţi se numără mai multe legi importante.

Ne puteți urmări și pe Google News

"La CExN o să finalizăm cred o lege importantă pe care o avem prevăzută în programul de guvernare, solicitată şi aşteptată de mediul economic - dacă la o societate comercială a fost cerut un document de o instituţie a statului să nu mai vină altă instituţie a statului să ceară acelaşi document şi să meargă la cealaltă instituţie a statului să-l ia de acolo. Dacă l-a dat o dată, să nu mai stea, că sunt situaţii când vin 7 - 8 - 9 - 10 instituţii cu acelaşi document şi poate unele ar trebui să mai şi producă ceva, să aducă venituri la bugetul de stat. Vom discuta despre legea prevenţiei, parteneriatul public-privat, probabil şi despre codul administrativ. Sperăm să ne prezinte domnul Tudorel Toader calendarul cu legile justiţiei. (...) Şi vom discuta şi despre legea pensiilor, ca să avem decizia finală, după care o să începem dezbaterea", a detaliat liderul PSD.

Întrebat dacă există posiblitatea ca legea salarizării să fie prorogată pentru 2019, Dragnea a spus: "Cu guvernarea noastră? Exclus! Nici vorbă de aşa ceva".

În ceea ce-l priveşte pe ministrul Educaţiei, Liviu Pop, liderul PSD consideră că orice comunicare greşită poate produce defecţiuni majore şi tulburări în societate.

Comitetul Executiv al partidului va discuta şi despre votul de marţi din Comisia de buget de la Senat, al cărei preşedinte este Eugen Teodorovici.

"Nu am avut această onoare (de a discuta cu Eugen Teodorovici - n.r.). Probabil că o să o am, dar în legătură cu acel vot o să avem o discuţie şi în Comitetul Executiv de la sfârşitul acestei săptămâni şi săptămâna viitoare în grup. Trebuie să facem un efort să ne aducem toţi aminte că această majoritate parlamentară este constituită ca să susţină un guvern, nu să îl blocheze. Este foarte simplu, foarte uşor să se facă exerciţii de imagine, să se critice Guvernul, miniştri, măsuri guvernamentale, dar este un program de guvernare care trebuie pus în practică şi asta este una dintre principalele atribuţii parlamentare. Nu vorbim de sancţiuni deocamdată, vreau să vorbim despre atitudini, că poate unii nu mai înţelegem ce atitudine să avem. Eu cred că la domnul Teodorovici este o altă problemă, dumnealui a venit astă-primăvară, mi-a zis că ar vrea să fie preşedintele Comisiei economice şi eu am rugat colegii din Senat să îl propună, să îl susţină ca preşedinte al comisiei şi probabil din cauza acestei funcţii are aceste atitudini. Adică e o funcţie care poate să îl tulbure foarte mult, la asta mă refeream", a precizat Dragnea miercuri, la Palatul Parlamentului.

El a susţinut că este "o prostie" amendamentul adoptat de Comisia pentru buget de la Senat prin care măsura split TVA să fie obligatorie doar pentru companiile care au contracte cu statul.

"Asta este o prostie, s-au inspirat din Italia şi nu îşi dau seama care sunt efectele unei astfel de măsuri. O astfel de măsură, dacă ei zic că e rea măsura TVA split generală, asta e mai rea decât TVA split generală. Poate mai au cunoştinţe în Italia, să nu mai ia pe nemestecate. O să vă explice domnul Mişa. (...) Este o încurcătură foarte mare, la aia nu ai soluţie. Sunt două lucruri importante care trebuie avute în vedere, şi anume, această diferenţă mare, câteva miliarde între ceea ce se declară şi ceea ce se încasează, într-adevăr, poate Guvernul ăsta e nebun, poate noi suntem toţi nebuni, am cam vrea să avem venituri la bugetul de stat, adică să nu se mai fure bani. Poate e nebunie şi poate e nesimţire, dar asta nu înseamnă că trebuie să sufere cei care sunt buni platnici. Al doilea obiectiv este ca cei care nu plătesc TVA aşa cum îl declară să îl plătească prin split TVA, care, analizăm toate ideile şi propunerile din această perioadă, s-ar putea, nu ştiu, să se finalizeze cu o variantă care să nu mai poată fi combătută de nimeni, doar de evazionişti", a afirmat Dragnea, citat de Agerpres.

Parlamentarii PSD au introdus, în cadrul şedinţei Comisiei de buget-finanţe de marţi, un amendament cu privire la TVA defalcată, care prevede ca aceasta să se aplice doar companiilor care fac contracte cu statul, iar pentru restul măsura să devină opţională până la 1 ianuarie 2019, a anunţat senatorul liberal Florin Cîţu, pe Facebook.