Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

UPDATE. Șase persoane, reținute de DIICOT în dosarul CFR Marfă. Prejudiciu URIAȘ. Ce AVERE are Mihuț Crăciun

Percheziții la CFR Marfă București și Timișoara
Autor: | | 8 Comentarii | 8100 Vizualizari

Șase persone din cadrul comisiilor de casare și din conducerea CFR Marfă Timișoara au fost reținute, pentru 24 de ore, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în dosarul în care se fac cercetări cu privire la subevaluarea de deșeuri de fier vechi

UPDATE.15.00.

Oficiali din rândul anchetatorilor au dezvăluit, pentru Evenimentul zilei, că vizați de anchetă sunt directorul general al CFR Marfă, Mihuț Crăciun, directorul Operațiuni Dezvoltare Daniel Ciobanu și alte șapte persoane. Totodată, au precizat aceleași surse, în București perchezițiile vizează atât sediul central instituției cât și locuințele de serviciu ale suspecților. În județele menționate de anchetatori sunt vizați șefii sucursalelor CFR din teritoriu. Toți cei implicați urmează să fie audiați la sediul DIICOT Timișoara.

UPDATE 12:30 - AVEREA lui Mihuţ Crăciun, fost director CFR Marfă când s-au vândut 2.450 de vagoane


UPDATE 12.00 - CFR Marfă susţine că vagoanele vândute îndeplineau condiţiile de casare şi nu mai erau utile. Prima măsură după percheziţii, actualul director general, Pavel Bărculeţ va fi schimbat.

Ca urmare a evenimentelor de astăzi, privind percheziţiile efectuate la CFR Marfă, de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conducerea Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale de Transport Marfă CFR Marfă S.A. a decis să numească o conducere interimară a societăţii, se arată într-un comunicat de presă transis societatea feroviară.

Aceştia precizează că vagoanele de marfă tanzacţionate pe Bursă îndeplineau condiţiile de casare şi nu mai prezintau utilitate funcţională. “Contractul de vânzare-cumpărare care face obiectul dosarului anchetat de DIICOT are ca obiect valorificarea prin vânzare a fierului vechi provenit din tăierea a 2450 de vagoane de marfă care îndeplinesc condiţiile de casare şi care nu mai prezintă utilitate funcţională în condiţiile concrete ale activităţii proprii”, apreciază sursa citată.

“Având în vederea faptul că în momentul de faţă la sediile centrale şi teritoriale ale SNTFM CFR Marfă au loc percheziţii şi audieri, fiind o anchetă în curs de desfăşurare, reprezentanţii societăţii nu pot face alte declaraţii referitoare la acest subiect”, se menţionează în comunicat.

UPDATE 10:00Tranzacţia celor 2.450 de vagoane a avut loc pe Bursa de Mărfuri București, în  luna august 2016, când la conducerea CFR Marfă se afla Mihuţ Crăciun, iar ministrul Transporturilor era Petru Sorin Buşe. Acesta îl schimbase, de o lună, pe ministrul Dan Costescu, un cunoscător al afacerilor căilor ferate de peste 20 de ani, care a lucrat o perioadă la (Autoritatea Feroviară Română – AFER) dar şi în afaceri feroviare de stat şi internaţionale. În momentul de faţă Dan Costescu este consilierul actualului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.

La Ministerul Transporturilor se ridică documente şi au loc discuţii cu: Mihuţ Constantin Crăciun, Directorul Operațiuni Dezvoltare MR Daniel Ciobanu, Directorul Departament Vânzări — Trafic Eugen Tudor, Directorul Economic — Financiar Pavel Bărculeț, Managerul Juridic Silviu Valeriu Costea, Directorul Trafic Constantin Alupoaie, Directorul vagoane Florin Enache, Șeful Biroul Urmărire Contracte Mariana Căpățână, șeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu. 

CFR Marfă mai are 30.000 de vagoane casabile, pe toate cele patru sucursale.


UPDATE 8:30 - Fostul director al CFR Marfă Mihuț Constantin Crăciun (foto jos) ar fi vizat în dosarul în care procurorii DIICOT fac cercetări față de 40 de persoane, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals, au declarat pentru agerpres.ro surse judiciare. Crăciun a ocupat, din decembrie 2015 până în aprilie 2016, funcţia de consilier la cancelaria primului ministru pe probleme de economie şi transport.

UPDATE 7.00 - Potrivit unor informații de ultimă oră, prejudiciul este peste șase milioane de euro.

Într-un comunicat dat publicitățății de Inspectoratul General al Poliției Române, chiar în timp ce operațiunea era în derulare, se precizează că D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală efectuează 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmboviţa.

Perchezițiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 40 de persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2016, la nivelul unei societăți de transporturi feroviare, s-a constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport. Membrii grupării sunt bănuiți că ar fi subevaluat bunurile din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul unei firme de colectare a deșeurilor feroase din Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.

Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza unei proceduri de licitație deschisă a 2.450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria “deșeu fier vechi greu” și “deșeu fier vechi special” (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară. Prețul de achiziție a fost de 120 de euro per tona de fier vechi, în condițiile în care prețul mediu practicat pentru “deșeu fier vechi greu” era de 175,88 euro per tonă, iar pentru “deșeu fier vechi special” (oțel) era de 218,90 euro per tonă. Astfel, cei în cauză ar fi realizat practic o subevaluare a bunurilor cu 82,42% în cazul “deșeurilor fier vechi special” (oțel) și cu 46,56% în cazul “deșeurilor fier vechi greu”.

Prejudiciul cauzat societății de transport prin activitatea infracțională este de 6.313.748 de euro.


Percheziţiile au loc la unităţi ale CFR Marfă şi la mai multe societăţi care se ocupă cu comercializarea fierului vechi, atât în Timişoara, cât şi în Bucureşti.

Potrivit news.ro, anchetatorii spun că angajaţii CFR vindeau vagoanele de marfă care sunt făcute dintr-un oţel special, la preţ de fier vechi, deci la un preţ mai mic decât adevărata loc valoare, iar diferenţa de bani şi-o însuşeau.

Prejudiciul în acest caz - instrumentat de DIICOT Timişoara - ar fi de 3,6 milioane de euro. Procurorii spun că gruparea infracțională era foarte bine organizată, numai în Timiș fiind vândute peste 2500 de vagoane.

Aproximativ 30 de persoane ar urma să fie duse la sediul DIICOT pentru audieri, mai spun sursele citate, potrivit cărora printre cei vizaţi s-ar număra şi şeful CFR Marfă din Timişoara.

Infracţiunile în acest dosar sunt constituire de grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate