Conducerea AFAN i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis

Conducerea AFAN i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România s-a adresat prin intermediul unei scrisodri deschise președintelui Klaus Iohannis.

Conducătorii AFAN vorbesc în mesajul adresat președintelui despre problemele pe care le au fotbaliștii aflați sub contract cu echipele aflate în insolvență. Klaus Iohannis este rugat să analizeze cadrul legislativ care este nefavorabil jucătorilor și să-și exprime o poziție publică.

„Cluburile sportive au găsit soluţia de a folosi prevederile din Legea insolvenţei pentru a se eschiva de la aplicarea sancţiunilor sportive in situaţia în care nu-şi achită obligaţiile contractuale către jucători. Gravitatea situaţiei apare în urma faptului că, deşi neplătit, jucătorul nu poate avea iniţiativa şi dreptul de a înceta contractul cu clubul, lui aplicîndu-i-se sancţiunea sportivă de a nu mai participa la competiţie. Jucătorii care evoluează la cluburile aflate în insolvenţă sunt „legaţi de glie" (dacă demisionează plătesc despăgubiri contractuale şi îşi pierd dreptul de a se mai legitima la un alt club şi participa la competiţie). Clubul poate însă înceta oricând contractul cu jucătorul în mod unilateral fără justă cauză şi fără nici o penalizare contractuală sau sportivă. Efectul indirect, dar imediat este integritatea competiţiei, respectiv faptul că un club poate participa la competiţie fără a i se putea impune respectarea obligaţiilor pe care celalalte cluburi le au.

Vă adresăm rugămintea, Domnule Preşedinte, de a analiza toate cele aduse la cunoştinţă şi a avea o poziţie publică prin care să solicitaţi autorităţilor publice să facă o corectă aplicare a legii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vă solicităm să interveniţi în medierea situaţiei, ţinînd cont de faptul că aceste anomalii au fost semnalate şi Guvernului României", se precizează în scrisoarea respectivă.