Condiţiile climaterice au încurcat Ministerul de Finanţe. Investiţiile au stagnat din cauza vremii

Condiţiile climaterice au încurcat Ministerul de Finanţe. Investiţiile au stagnat din cauza vremii

Dacă nu ar fi fost viscol în februarie, statul ar fi avut investiţii mai consistente în primul trimestru, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, în plenul Camerei Deputaţilor, invitat la "Ora Guvernului".

"Cu Dunărea îngheţată, cu porturi închise, probabil că am fi avut investiţii mai consistente şi în trimestrul I, de aceea afirmaţia conform căreia 'cineva a tăiat fondurile de investiţii' este incorectă. Nu s-au realizat investiţii din cauza unor condiţii pe care le ştim cu toţii şi nu noi le-am stabilit, nici Guvernul nu putea să preîntâmpine evoluţiile climatice. Faţă de 3,8 (procent din PIB - n. r.) cât s-au făcut investiţii în anul 2016, anul acesta o să ne realizăm ţinta de 4,84% din PIB. Despre acest lucru vom vorbi în a doua jumătate a anului, când vom avea şi statisticile necesare", a spus Ştefan.

În ceea ce priveşte colectarea, şeful de la Finanţe a precizat că în trimestrul I este vorba despre 7,3% din PIB, "adică egală cu indicele de colectare din anul 2016"

 

Ne puteți urmări și pe Google News