Editura Evenimentul si Capital

A ESCROCAT 19 persoane, dar a EVITAT condamnarea cu EXECUTARE. Ce a decis INSTANȚA

Autor: | | 0 Comentarii | 982 Vizualizari

Doi bărbați au reușit să scape de închisoare cu executare chiar dacă au înșelat, cu sume consistente, mai multe persoane. Vasile Iacob Erhan a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare, iar Bogdan Ioan Sacaloș cu șase luni.

Primul a înșelat 19 persoane cu suma totală de 13.800 de lei și 3.420 de euro după ce le-a promis că va efectua lucrări de izolare termică și zugrăvire a unor imobile. Tot Erhan a fost implicat cu Sacaloș în păcălirea unui bărbat. I-au promis acestuia că îi vor vinde o casă ce nu era a lor, primind de la acesta suma de 81.000 de lei.

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe inculpatul Vasile Iacob Erhan la 10 luni de închisoare cu suspendare pe un termen de supraveghere de doi ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în timp ce Ioan Bogdan Sacaloș a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pe un termen de supraveghere de doi ani pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. Decizia magistraților suceveni este definitivă, susține obiectivdesuceava.ro.

In sarcina lui Vasile Iacob Erhan s-a reținut faptul că, în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014, a indus și menținut în eroare 19 persoane, respectiv Mircea Popel, Lucreția Latiș, Petrică Iulian Ciolan, Elena Urechi, Petru Mihalec, Dorina Sucevan, Mihai Volintiru, Ioana Alexandra Vranău, Virgil Măgureanu, Ioan Mazăre, Aurelian Nițulescu, Petru Totoescu, Mircea Chireac, Alexandru Vereha, Alexandru Vornicescu, Veronica Andrieș, Viorica Zănoagă, Mihai Gabriel Astaloș și Brândușa Gabriela Brehuiescu, cu ocazia încheierii și derulării unor contracte de prestări servicii având ca obiect lucrări de izolare termică și zugrăvire a unor imobile, cu rea credință, încasând sume de bani în schimbul promisiunii executării unor lucrări, pe care fie nu le-a prestat, fie le-a executat parțial și incomplet, abandonându-le și nerestituind nici sumele primite, creând astfel un prejudiciu total în ­va­loare de circa 13.800 de lei și 3.420 de euro.

In cursul anului 2013, în perioada februarie – noiembrie, în baza promisiunii făcute cu rea credință, persoanei vătămate Vasile Miron, că o să-l ajute să-și cumpere o casă, a primit de la acesta suma de aproximativ 81.000 de lei, în mai multe tranșe, bani proveniți din diverse operațiuni oneroase desfășurate de persoana vătămată în acest scop, prezentându-i acestuia o situație pe care o cunoaște ca fiind nereală, privind calitatea de proprietar al casei a inculpa­tului Bogdan Ioan Sacaloș, pe care în prealabil îl determinase să adopte această conduită, cât și faptul că acești bani vor ajunge la aparentul proprietar al casei prin intermedierea sa, cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate în scopul obținerii atât pentru sine cât și pentru inculpatul Bogdan Ioan Sacaloș a unui folos material injust.

In sarcina inculpatului Bogdan Ioan Sacaloș s-a reținut că, în luna ­fe­bruarie 2013, i-a promis lui Vasile Miron că-i vinde o casă care nu era proprietatea sa, la instigarea inculpatului Vasile Iacob Erhan, prezentându-i cu rea credință acestuia o situație nereală cum că ar fi proprietar, fapt pentru care a primit de la acesta în avans suma de 10.000 de lei, sub forma juridică simulată a unui contract de împrumut, fără să-și îndeplinească această obligație și fără să-i restituie banii primiți, în scopul obținerii atât pentru sine cât și pentru inculpatul Vasile Iacob Erhan a unui folos material injust.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X