Editura Evenimentul si Capital

SÂNGE rece și DISPREȚ față de victime. Cum au MOTIVAT judecătorii condamnarea la închisoare pe viață a criminalului din Botoșani. DETALII ȘOCANTE!

Autor: | | 1 Comentarii | 3166 Vizualizari

Detalii noi, şocante, despre teribila crimă din Partoş, sunt evidenţiate în motivarea Tribunalului Alba, care l-a condamnat, în 20 martie, pe Mădălin Miki Lupu, tânărul din Botoșani care a ucis în vara anului 2017 o femeie din Partoș și l-a rănit grav pe fiul acesteia, la detenție pe viață.

Potrivit instanței, inculpatul a acționat cu sânge rece, a manifestat un dispreț profund față de viață și semeni și a ignorat starea jalnică în care se aflau cele două victime, urmărind doar să obțină banii acestora. Condamnarea a inclus acuzaţiile de omor calificat, tentativă la omor calificat şi tâlhărie, potrivit informațiilor www.botosaneanul.ro. Mai exact, îm motivarea sentinţei, Tribunalul Alba Iulia a reținut și perseverența infracțională a inculpatului, traseul ascendent urmat de acesta, „având în vedere că persistă în comiterea unor infracțiuni de violență, disprețul total manifestat față de rigorile legii, precum și lipsa oricărei remușcări, având în vedere că la două zile după comiterea faptelor abominabile descrise anterior, în același scop (furtul banilor) și, ca un cadou sinistru de ziua sa de naștere, inculpatul comite un alt omor calificat, victima fiind tot o persoană în vârstă (femeie de 71 ani), după care, în mod ironic, se ascunde în casa victimei primei infracțiuni pentru care a fost condamnat; astfel, se închide un cerc infracțional, care îl conduce pe inculpat în același loc de detenție din care a fost eliberat în cursul lunii februarie 2017”. De menționat că pentru această ultimă faptă, Tribunalul Botoșani a aplicat inculpatului o pedeapsă de 24 ani închisoare, sentința nefiind definitivă.

Ce l-a obligat instanța din Alba Iulia l-a obligat pe inculpat

Instanța din Alba Iulia l-a mai obligat pe inculpat să plătească fiului victimei suma de 250.000 lei cu titlu daune morale și suma de peste 12.000 de lei cu titlu daune materiale. De asemenea, Miki Lupu a fost obligat să plătească suma de aproximativ 82.000 de lei către Spitalul Județean Alba Iulia, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea victimei.

Decizia Tribunalului Alba, pronunțată în ședința din data de 20 martie, nu e definitivă, informează Alba24. Aceasta a fost atacată cu apel, cererea urmând să fie soluţionată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:22 MIRCEA BADEA și CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Reacție UIMITOARE din partea prezentatorului cu privire la șeful PSD 09:52 Pentru salvarea PSD și a guvernării, Liviu Dragnea trebuie să facă pasul înapoi! Gândul lui Ion Cristoiu 09:47 Cum putea SCĂPA DRAGNEA de CONDAMNARE. DEZVĂLUIRI de ULTIMĂ ORĂ din partea avocatului BOMBONICĂI PRODANA 09:30 Primarul PSD din Cavnic ȘTERGE PE JOS cu Dragnea: Să își dea DEMISIA din toate funcțiile deținute! 09:21 Firea a DEZVĂLUIT ce decizii va lua PSD după noua CONDAMNARE a lui DRAGNEA 09:16 ATAC ACID din interiorul PSD: Dragnea să își dea DEMISIA de la șefia Camerei Deputaților! 09:02 Cu ce argumente îl APĂRĂ Fifor pe DRAGNEA 08:57 REACȚIA lui MIHAI FIFOR la CONDAMNAREA liderului PSD. Ministrul Apărării susține că GUVERNUL îl preferă pe DRAGNEA la CONDUCERE 08:26 Sorina Matei, despre DRAGNEA și MODIFICAREA LEGILOR: „N-AI CUM CU ĂȘTIA!” 08:21 Încă o LOVITURĂ primită de Dragnea din partea ÎCCJ. Situația a fost CLARIFICATĂ de AVOCAT. Anunțul făcut după SENTINȚĂ 08:07 REACȚIE INTERNAȚIONALĂ la CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Ce se VEHICULEAZĂ despre liderul PSD 07:14 Ce se întâmplă în PSD după CONDAMNAREA lui DRAGNEA? PRIMA REACȚIE venită din VÂRFUL PARTIDULUI 06:10 Tăriceanu, ANUNȚ BOMBĂ după CONDAMNAREA lui Liviu Dragnea: „Indiferent de sentința definitivă...” 22:16 Liderii PSD FAC SCUT în jurul lui Dragnea! Reacție de ULTIMĂ ORĂ din partid. Întrunire de URGENȚĂ în CEx 19:59 „Dacă nu DEMISIONEAZĂ, partidul va fi PULVERIZAT!” Ion Cristoiu anunță APOCALIPSA în PSD, după sentința lui Dragnea 19:37 Codrin Ștefănescu, REACȚIE DURĂ în cazul sentinței lui Dragnea: „În condiţiile de faţă...” 19:15 De unde i se TRAGE liderului PSD: „Liviu Dragnea s-a autocondamnat, Parlamentul nepunând în aplicare decizia CCR" 19:03 Prima REACȚIE din PSD, după SENTINȚA lui Dragnea! UN IMPORTANT mebru al partidului RUPE TĂCEREA: „Ce va urma...” 18:51 Băsescu, PRIMA reacție după CONDAMNAREA lui Dragnea. „ACUM!” „Pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi trebuie să demisionezi” 11:49 SENTINȚA ICCJ pentru Liviu Dragnea: CONDAMNARE la 3 ani și 6 luni, ACHITARE pentru fals intelectual. Celelalte decizii din dosar

Articole salvate