Concursul de Robotică ROBOCHALLENGE 2014

Concursul de Robotică ROBOCHALLENGE 2014

Sunteți pasionați de robotică? Sau iubitori ai sporturilor? Liga Studenților Electroniști vă invită la Ediția Națională a concursului de robotică ROBOCHALLENGE, în perioada 1-2 noimebrie 2014, la parterul corpului A al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, un eveniment sponsorizat de .

    Robochallenge este o competiţie ce se adresează în special studenţilor pasionaţi de partea practică a unui proiect, dar şi celor dornici să înveţe mai multe. Concursul constă în construirea unor roboţi autonomi, capabili să se confrunte cu ceilalţi roboţi în cadrul celor 6 mari probe, fiecare echipă având posibilitatea de a alege să participe la una sau mai multe dintre probele gândite de organizatori: Mini, Micro și Mega Sumo, Robo Fotbal, Line Follower Enhanced și Labirint.

    Este un concurs adresat atât începătorilor, cât şi avansaţilor, dar mai ales pasionaţilor de robotică. Concursul vine ca o completare la partea teoretică ce se învaţă în cadrul facultăţii, este modul prin care studenţii pot face ceva plăcut şi util folosind cunoştinţele teoretice. Cu toate acestea, începând din 2014 s-a introdus o probă specială, Prezentare Proiecte, probă tehnică în care participanții pot prezenta modul în care robotul a fost gândit și realizat de aceștia, juriul fiind format din persoane specializate în domeniul roboticii.

    Modalitatea în care Robochallenge diferă de alte concursuri similare ține de stimularea gândirii și creativității concurenților. Echipele participante construiesc roboții pe baza regulamentelor concursurlui, folosind componentele și materialele pe care le consideră potrivite, singurele restricții fiind de dimensiuni și greutate. Fiecare echipă are propria viziune și abordare poate fi deseori specială apăând în acest fel noi surprize în fiecare an, dovadă vie a inventivității lor.

Ne puteți urmări și pe Google News

    Persoanele interesate de dezvoltarea acestor minuni tehnologice au la dispoziție un laborator special amenajat pentru aceștia, în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, unde pot beneficia și de ajutor și ghidaj din partea echipei ETTI Robochallenge. Pentru cei care își doresc mai mult, în fiecare vară se organizează Școala de Vară Robochallenge, unde primesc suport didactic în domeniile de interes.

   Evenimentul, cunoscut deja în rândul pasionaților de robotică, a ajuns la a VIII-a ediție, întrunind peste 200 de participanți, atât din rândul elevilor pasionați de domeniul roboticii cât și din rândul studenților din facultatile de profil tehnic. Ediția din această toamnă debutează cu o premieră, participând echipe și din afara țării, ceea ce face din această etapă una internațională.

   Vă așteptăm în număr cât mai mare atât pentru a vă susține preferații și a fi martorii unui spectacol unic. Această etapă vine și cu o serie de premii oferite de către sponsori pentru susținătorii echipei și spectatorii evenimentului. Nu ai prea multe idei despre roboții autonomi? Noi te așteptăm la eveniment, să descoperi minunata lume a roboților și să ne câștigi premiile dacă răspunzi corect la întrebări.

   De asemenea, dacă ştiți să construiți un robot, vă pasionează domeniul şi vreți sa le arătați tuturor de ce sunteți capabili, iar pe lângă asta, sunteți mândri de modul în care l-ați realizat, nu ezitați să vă înscrieți echipa:www.robochallenge.ro. Înscrierile sunt deschise până pe 15 Octombrie 2014.

Persoana contact:

Nume Prenume : Popescu Andreea   

Numar Telefon : 0722/777.627

E-mail : popescu.andreea@lse.org.ro