Comisia parlamentară de control, SOLICITARE către SRI după dezvăluirile lui Victor Ciutacu. Ce DOCUMENTE a semnat Laura Codruţa Kovesi

Comisia parlamentară de control, SOLICITARE către SRI după dezvăluirile lui Victor Ciutacu. Ce DOCUMENTE a semnat Laura Codruţa Kovesi

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, pare să se afle în centrul unui nou scandal. Motivul?- Comisia parlamentară de control a activităţii SRI va solicita Serviciului să confirme sau să infirme informaţiile grave prezentate zilele trecute de jurnalistul Victor Ciutacu, cu privire la informaţiile furnizate de DNA.

Marian Cucşa, vicepreşedintele Comisiei de control a SRI, a anunţat vineri dimineaţă, la Antena 3, că se va formula o solicitare oficială către Serviciu în acest sens. Potrivit deputatului ALDE, faptele prezentate în presă ar fi ilegale, depăşind aria de competenţă a SRI.

Ce documente a semnat Laura Codruţa Kovesi 

Victor Ciutacu a prezentat mai multe documente semnate de către Laura Codruţa Kovesi prin care ar fi fost desemnaţi ca beneficiari secundari ai unor informaţii obţinute în baza unor mandate de supraveghere tehnică. Mandatele erau emise de mai multe instanţe, iar Kovesi ar fi trimis informaţiile către două unităţi militare care sunt ale SRI, deşi era vorba despre dosare instrumentate exclusiv de către cei de la DNA.

Ne puteți urmări și pe Google News