Comisia juridică a Camerei Deputaților sfidează Înalta Curte: Deputatul PSD Adăscăliței nu trebuie să-și piardă mandatul, deși a fost declarat incompatibil

Comisia juridică a Camerei Deputaților sfidează Înalta Curte: Deputatul PSD Adăscăliței nu trebuie să-și piardă mandatul, deși a fost declarat incompatibil

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis marţi că deputatul PSD Constantin Adăscăliţei nu îşi va pierde mandatul după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat încetarea mandatului de drept a acestuia pentru incompatibilitate.

„Ca urmare a analizării cadrului legal s-au format următoarele concluzii: dacă domnul Adăscăliţei Constantin s-ar afla în stare de incompatibilitate deţinând funcţia de deputat şi altă funcţie incompatibilă cu funcţia de deputat i-ar înceta mandatul conform Constituţiei. Din actele depuse la dosar reiese că domnul Adăscăliţei nu se află în stare de incompatibilitate în prezent şi nu s-a aflat în stare de incompatibilitate între funcţia de deputat şi o altă funcţie incompatibilă cu cea de deputat. Pe cale de consecinţă, domnului Adăscăliţei nu îi poate înceta mandatul de deputat pentru incompatibilitate", a spus vicepreşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor Ciprian Nica.

El a adăugat că din actele depuse la comisie reiese că Adăscăliţei a fost declarat de ANI incompatibil pe vremea când a deţinut funcţia de consilier judeţean, fiind simultan asociat la o societate comercială care a încheiat un contract de prestări servicii cu Consiliul Judeţean Iaşi.

"Potrivit raportului ANI, domnul Adăscăliţei are interdicţie de a mai ocupa aceeaşi funcţie timp de trei ani. Chiar dacă sintagma aceeaşi funcţie s-ar interpreta că ar avea interdicţie la toate funcţiile, inclusiv cea de deputat, nu poate înceta mandatul pentru interdicţie, deoarece există un vid legislativ în sensul că nu există în Constituţie posibilitatea de încetare a mandatului de deputat pentru o interdicţie şi nu există în Statutul parlamentarului sau în Regulament o procedură de încetare a mandatului în cazul interdicţiei de a ocupa funcţia de deputat", a mai explicat Nica.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisia juridică a decis cu 11 voturi "pentru" şi 5 "împotrivă" să transmită Biroului permanent al Camerei punctul său de vedere potrivit căruia deputatului Adăscăliţei Constantin nu îi poate înceta mandatul şi a cerut conducerii Camerei să înainteze o cerere către ANI în care să precizeze dacă are cunoştinţă că acesta se află în stare de incompatibilitate în timpul mandatului de deputat.

Agenţia Naţională de Integritate a solicitat săptămâna trecută Camerei Deputaţilor să constate încetarea de drept a mandatului lui Constantin Adăscăliţei.

"Raportul de evaluare privind constatarea stării de incompatibilitate cu privire la Constantin Adăscăliţei, fost consilier judeţean - vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, în prezent deputat, a rămas definitiv şi irevocabil la data de 23 martie 2015 ca urmare a pronunţării deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vă solicităm să constataţi încetarea de drept a mandatului de deputat al domnului Adăscăliţei Constantin în conformitate cu Statutul deputaţilor şi senatorilor", se arată în adresa transmisă de ANI Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.