Comisia Europeană, cu OCHII AȚINTIȚI spre România, în dezbaterea Legilor justiției

Comisia Europeană, cu OCHII AȚINTIȚI spre România, în dezbaterea Legilor justiției

Reprezentanții Comisiei Europene (CE) sunt foarte atenți asupra felului în care decurge dezbaterea pentru modificarea Legilor justiției în Parlamentul României.

„Comisia continuă să urmărească îndeaproape dezbaterea din Parlamentul României. Am transmis poziția noastră cu privire la importantă unei justiții independente, în ultimul raport MCV și am subliniat valoarea opiniei Comisiei de la Veneția în contactele noastre bilaterale cu autoritățile române, precum și în rapoartele din Mecanismul de Cooperare și Verificare pe Justiție”, a declarat un purtător de cuvânt al CE, pentru HotNews.  

Chestionat asupra riscurilor la care s-ar putea expune țara noastră în procesul de modificare a Legilor justiției, de exemplu o eventuală situație în car României să îi fie blocat accesul la fonduri europene, purtătorul de cuvânt a spus că executivul european nu se implică în speculatii. 

„Vom continua să urmărim îndeaproape acest proces”, a mai precizat el. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, Comisia Europeană nu are niciun mesaj de transmis românilor care au protestat, printr-un marș, duminică seară, de la Piața Victoriei la Palatul Parlamentului, precum și în orașele mari din țară, împotriva modificării Legilor justiției. 

Reamintim că Departamentul de Stat al SUA a transmis, luni seară, un comunicat prin care își arăta îngrijorarea faţă de faptul că Parlamentul României ia în calcul o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea afecta independenţa sistemului judiciar şi cere respingerea propunerilor.

În replică, președinții Camerei Deputaților și Senatului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au reacționat, marți, printr-un mesaj comun, față de comunicatul fără precedent venit de la Departamentul de Stat american, care a cerut ca proiectul de modificare a legilor justiției să nu fie adoptat. Cei doi lideri ai coaliției de guvernare au afirmat că „Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției”. Liderii coaliției de guvernare au precizat că poziția Departamentului de Stat al SUA „nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor”.