Comisia Europeană a revizuit prognoza privind creşterea economică în România

Comisia Europeană a revizuit prognoza privind creşterea economică în România

Comisia Europeană (CE) a revizuit în urcare, la 4,4%, estimările referitoare la creşterea economiei româneşti în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018.

Estimările au fost revizuite în urcare faţă de previziunile din toamnă, când Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra un avans de 3,9% în 2017 şi unul de 3,6% în 2018. 

În ceea ce priveşte inflaţia, CE estimează că aceasta va reveni în teritoriul pozitiv în 2017 (1,6%) şi va continua să crească până la 2,9% în 2018, graţie cererii interne robuste, susţinută de majorarea salariului minim pe economie în luna februarie. "Riscurile la adresa inflaţiei sunt orientate în sus de combinaţia dintre cererea internă solidă, creşterea salariilor şi majorarea preţului petrolului pe piaţa internaţională", se arată în raportul Comisiei Europene, citat de Agerpres. Potrivit sursei citate, creşterea reală a PIB este susţinută de relaxarea fiscală şi majorarea salariilor. De asemenea, deficitul guvernamental este preconizat să crească în urma reducerilor de taxe şi a majorărilor de cheltuieli publice. "Bugetul pe 2017 adoptat de noul Guvern conţine mai multe reduceri de taxe (în special eliminarea contribuţiilor sociale pentru pensii mici) la care se adaugă majorarea cheltuielilor pentru pensii şi salarii în sectorul public. În consecinţă, deficitul guvernamental este preconizat să crească la 3,9% din PIB în 2018 din cauza efectelor majorării semnificative a pensiilor programată pentru luna iulie 2017", se mai arată în raportul menţionat.

Incertitudini generate de Brexit

Comisia Europeană estimează că toate economiile din Uniunea Europeană vor creşte în 2017 şi 2018, pentru prima dată în ultimii nouă ani, dar avertizează în legătură cu "gradul ridicat de incertitudine" al previziunilor sale, pe care le leagă de noua administraţie americană, de viitoarele alegeri în unele state europene şi de Brexit. 

În previziunile de iarnă, Bruxelles a revizuit în creştere uşoară estimările privind avansul PIB în zona euro pentru acest an şi pentru 2018, comparativ cu prognoza din toamnă (1,6% în 2017 şi 1,8% în 2018, faţă de 1,5 şi 1,7 % anterior). Pentru UE este preconizată o creştere de 1,8% atât în 2017 cât şi în 2018 (faţă de 1,6 % şi 1,8 %).